Antreprenorul Florin Buligoanea, cu 30 de ani de experiență în poziții de management financiar, lansează un business adresat oamenilor de afaceri locali, care au construit companii în zona a 5-10 milioane de euro – rulaj anual -, cărora vor să le crească exponențial valoarea.
Florin Buligoanea își propune ca pe baza experienței acumulate în proiecte extrem de dinamice și de succes, ale unor fonduri de investiții sau antreprenoriale, precum Brewery Holdings sau A&D Pharma, să se implice alături de antreprenorii locali preocupați de managementul activ al valorii companiilor deținute și care, pe termen mediu sau lung, sunt interesați de un exit total sau parțial.
”Profilul clientului meu se încadrează în sfera antreprenorilor ambițioși, care au proiecte concrete de dezvoltare și au nevoie de soluții pentru materializarea lor din punct de vedere financiar și managerial. Mi-am propus să-i ajut pe antreprenori să înțeleagă cât de important este, în ecuația unei afaceri, managementul activ al valorii companiei pe care o dețin. Când spun asta, vorbim de o valoare obiectivă, de piață. În general, e vorba despre antreprenori care au nevoie de finanțare pentru dezvoltări accelerate, cum ar fi achiziția unor concurenți”, explică fondatorul businessului myFD.ro.
Un astfel de proiect aflat în derulare, cu implicarea sa de doi ani și jumătate, în FMCG/ producție și distribuție, a crescut, în acest interval, de cinci ori în dimensiunea și valoarea firmei. Strategia aplicată de Florin Buligoanea a inclus combinarea creșterii organice moderate cu o achiziție spectaculoasă, finanțată aproape integral bancar. Următorul obiectiv este atingerea poziției de lider de segment și a unei valori ale firmei de 50 milioane de euro în cinci ani.
Metoda sa de a contribui la creșterea exponențială a valorii unei firme pleacă, în toate situațiile, de la o evaluare onestă și profesionistă a afacerii antreprenoriale la momentul inițial. ”După ce încadrez modelul de business în piața relevantă și analizez trendurile domeniului, împreună cu acționarul și echipa de top management, schițăm în linii mari un business plan ce trasează drumul oricât de abrupt, de la punctul actual la cel de destinație aflat la, să zicem, 60 de luni distanță, identificând pașii principali de făcut și resursele necesare pentru atingerea obiectivului”, explică Florin Buligoanea.
În viziunea sa, o creștere fulminantă de valoare a unei firme, într-un interval de 4-5 ani, e foarte greu de atins fără una sau chiar mai multe achiziții de companii concurente sau complementare. În proiectele în care este implicat, se ocupă de maparea pieței, prezentarea țintelor de achiziții și negocierea tranzacțiilor respective, dar și de identificarea surselor de finanțare pentru preluarea lor.
DESPRE FLORIN BULIGOANEA
A lucrat în ultimii aproape 30 de ani în diverse industrii (farma, FMCG – de la cosmetice și produse electronice la bere și vendomate; reciclare, servicii financiare sau real estate), pe zone de producție/ distribuție/ retail, și a fost și este implicat predominant în proiecte antreprenoriale și ale fondurilor de investiții.
Timp de aproape 13 ani, a fost director financiar al celei mai mari companii din industria farma din România, A&D Pharma, organizație pe care a ajutat-o și să se listeze pe bursa din Londra, într-o tranzacție de 133 milioane de euro. A fost CFO și la Brewery Holdings Ltd. și Green Group Romania, iar acum operează ca „Finance Director” externalizat, în parteneriate cu antreprenori locali. Contribuțiile sale în astfel de proiecte includ finanțarea creșterii, inclusiv a achizițieialtor firme, dar și setarea unei funcțiuni financiare profesionale, marketingul firmei spre posibili cumpărători, investitori, finanțatori. Este implicat și în definirea structurii organizaționale, KPI, alinierea intereselorîntre acționari și management, calibrarea corectă a unor noi funcțiuni de management și expansiune regională.