Nagarro, lider global în inginerie digitală și soluții tehnologice, și iQuest, companie internațională de dezvoltare software cu sediul în România, au finalizat tranziția în urma fuziunii anunțate în august. Ambele companii sunt deținute de grupul german Allgeier SE.
După perioada de tranziție începută în urmă cu câteva luni, Nagarro România va avea echipe mixte – cu angajați din iQuest și Nagarro -, care vor lucra la proiecte de inginerie, dar și din alte domenii ale organizației. Noua echipă se va alătura rețelei globale de specialiști Nagarro, care lucrează pentru companii de top din industria auto, logistică, telecom, retail și alte industrii cheie.
„Fiindcă ambele organizații au fost construite pe principii similare și au crescut pe baza unui set puternic de valori de bază, a fost destul de ușor pentru noi să invităm colegi din ambele organizații să facă parte din proiecte comune și să accepte această provocare. În viitorul apropiat vom avea tot mai multe astfel de proiecte și vom ajunge în cele din urmă să funcționăm ca o singură organizație”, declară Voicu Stoiciu (foto), Managing Director Nagarro în România.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Nagarro, cu sediul central în Germania, este o companie globală de servicii tehnologice cu o creștere rapidă, cu peste 8.400 de angajați în 25 de țări. Deservește peste 750 de clienți din întreaga lume. Mulți sunt companii consacrate, lideri în domeniile lor: producție, retail, transport și logistică, servicii financiare. Anul trecut, Nagarro a generat venituri de 402 milioane de euro.
Peste jumătate din venituri provin din servicii de Digital Product Engineering, însă Nagarro oferă și Managed Services (19 la sută), servicii de Comerț Digital și Customer Experience (14 la sută) și servicii de consultanță ERP (10 la sută). Majoritatea clienților provin din Europa Centrală (41%), în principal Germania, și America de Nord (34 la sută).
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În România, în urma fuziunii cu iQuest, Nagarro are acum circa 815 angajați și intenționează să angajeze peste 40 de profesioniști IT în următoarele luni, cu diferite niveluri de experiență, în tehnologii precum Java, .net, hybris, mobile development.
Recent, Nagarro a trecut printr-un proces de schimbare a identității vizuale la nivel global. Noua siglă este proiectată de Nagarro Digital Ventures, o unitate de business a Nagarro din Silicon Valley. Toate birourile iQuest din România, din Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Sibiu, București, și cele din Varșovia, Frankfurt și Zurich, vor fi rebranduite ca Nagarro. iQuest a fost o companie de referință în peisajul IT din România, în ultimii 20 de ani, iar fuziunea cu Nagarro reprezintă un pas înainte către o companie globală cu o cultură organizațională unică.
Fuziunea cu iQuest în România nu a fost singura tranzacție. Nagarro a adus sub brandul său și Objectiva, o companie ce operează în SUA și China, și divizia SAP a Allgeier Enterprise Services, din Germania, redenumită Nagarro ES de la 1 octombrie.
DESPRE NAGARRO
Este lider global cu servicii complete în ingineria digitală, specializat în servicii tehnologice de „transformare a afacerii”, inclusiv inginerie digitală de produse, comerț electronic și servicii de customer service, cu capabilități de Inteligență Artificială și Machine Learning, soluții cloud și IoT și servicii de consultanță în implementarea sistemelor ERP de ultimă generație. Are o bază largă de clienți internaționali, cu care colaborează pe termen lung, în principal în Europa Centrală, cu precădere în Germania, și în America de Nord. Aceasta include companii globale consacrate și furnizori independenți de software (ISV), alți lideri de piață și industrie, și clienți din sectorul public. În total, grupul Nagarro are peste 8.400 de angajați în lume (la 30 iunie 2020). În Romania, Nagarro are peste 800 de angajați în urma fuziunii cu iQuest.