Reprezentanții celor 22 state membre care fac parte din structura Parchetului European l-au votat, astăzi, pe candidatul francez pe primul loc, urmat de Laura Codruța Kovesi și candidatul german, au declarat, pentru G4Media.ro, surse guvernamentale.
După acest vot din Consiliul UE urmează votul din Comisia LIBE a Parlamentului European. Laura Codruţa Kovesi părea favorită pentru şefia Parchetului European, potrivit unei informări transmise către preşedintele PE, Antonio Tajani, şi lui Tudorel Toader, în calitatea sa de ministru al Justiţiei din ţara ce deţine preşedinţia Consiliului UE. Grupul de selecţie a plasat-o pe primul loc, după sesiunea din 1 februarie, înaintea lui Jean-Francois Bohnert (Franţa) și Andres Ritter (Germania).
Parchetul European (EPPO) va fi un parchet european independent responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE şi a complicilor acestora. Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului (1) privind EPPO a intrat în vigoare la 20 noiembrie 2017. În conformitate cu articolul 120 din respectivul regulament, EPPO îşi va începe activitatea în urma unei decizii a Comisiei, odată ce acesta va fi înfiinţat, dar nu mai devreme de trei ani de la data intrării în vigoare a Regulamentului privind EPPO.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Biroul Parchetului Public European ar urma să îşi înceapă activitatea până la sfârşitul anului 2020.