Amazon a distribuit un „ghid de sănătate” către angajații săi dintr-un depozit din Tulsa, Oklahoma. Gigantul american îi îndeamnă să se antreneze ca „atleți industriali” pentru a-și îmbunătăți performanțele la locul de muncă, potrivit Vice News.
Într-o broșură a Amazon, obținută de Motherboard, compania îi descrie pe lucrătorii săi din depozite ca fiind „atleți industriali” și detaliază modul în care îi va ajuta programul său, Working Well. Acesta stabilește linii directoare pentru a le „pregăti corpul” astfel încât ei să fie capabili să meargă „până la 13 mile pe zi” sau să ridice „un total de 20.000 kg” în timpul unei ture.
„Aici, la Amazon, vei deveni un atlet industrial. La fel ca un atlet care se antrenează pentru o competiție, atleții industriali trebuie să-și pregătească corpul pentru a putea performa cât mai bine la locul de muncă. Vrem să ne asigurăm că te simți în cea mai bună formă și că dai tot ce ai mai bun”, se arată în broșură. Aceasta datează din 2020, când programul Working Well a fost testat pentru prima dată în diverse depozite din SUA.
Peste 24.000 de accidente într-un an
Broșura Amazon prezintă șase secțiuni de interes care să ajute la pregătirea lucrătorilor pentru munca într-un depozit: nutriție, hidratare, somn, încălțăminte, comportament de lucru ergonomic și specialiști în prevenirea rănilor. La final, există o secțiune intitulată „Cum mă pot simți mai bine?”, care oferă sfaturi utile, cum ar fi exerciții de stretching și sfaturi pentru un masaj corect. Broșura și programul Working Well fac parte dintr-o serie de inițiative recente ale Amazon, menite să îmbunătățească imaginea sa de angajator – considerat de mulți brutal cu propriii salariați – și să obțină maximum de la ei. Mulți sunt la primul job într-un rol atât de solicitant din punct de vedere fizic.
Un raport realizat de Strategic Organizing Center, o coaliție a unora dintre cele mai mari sindicate americane, a constatat că, în 2020, lucrătorii Amazon au fost grav răniți de peste 24.000 de ori, de două ori mai mult decât colegii din celelalte depozite la nivel național.

În loc de toalete, sticle și pungi
În ceea ce privește nutriția, Amazon îi îndeamnă pe “atleții” săi industriali să mănânce bine, deoarece vor arde circa 400 de calorii pe oră. „Oboseala este adesea un factor important în apariția accidentărilor”, explică broșura. Aceasta include o mulțime de sfaturi de nutriție, precum consumul de cereale integrale, consumul a 5-9 porții de fructe și legume, dar și menținerea unui nivel scăzut de sodiu și a unui nivel ridicat de potasiu.
Oficial, lucrătorii de la Amazon au voie să ia pauze pentru a merge la toaletă, dar mulți spun că, adesea, nu pot face asta din cauza ritmului alert al muncii și urinează în sticle sau își fac nevoile în pungi. Totuși, sunt sfătuiți să aibă la ei o sticlă de apă toată ziua, să bea circa doi litri în fiecare zi și să-și „monitorizeze culoarea urinei”. Muncitorii sunt sfătuiți să mențină un program de somn sănătos, deoarece este „extrem de important pentru prevenirea rănilor, recuperare și starea generală de sănătate”.
Alte măsuri recomandate includ sfaturi precum cumpărarea de pantofi „la sfârșitul zilei, când picioarele sunt umflate, pentru a avea suficient loc atunci când se umflă în timpul lucrului”, sau să se asigure că nu își folosesc spatele când ridică greutăți în timpul programului. Amazon le oferă o listă cu trei specialiști în prevenirea accidentărilor, antrenori care le pot oferi sfaturi pentru a ajuta cu „disconforturile corporale” care vin odată cu statutul de atlet industrial.
“Epidemia” Amazon
Toate sfaturile Amazon pentru evitarea accidentărilor la locul de muncă ignoră cea mai simplă soluție: reducerea ritmului de lucru, observă Vice. Amazon este un loc de muncă deosebit de periculos tocmai pentru că “stoarce” fiecare lucrător pentru a obține o productivitate cât mai mare, cu mare risc de accidentare. Asta a dus la o epidemie de leziuni legate de mușchi, pe care Amazon încearcă acum să o abordeze – de exemplu prin implementarea unor algoritmi pentru a coordona ce grupuri musculare sunt solicitate și prin crearea de „cabine Zen” pentru lucrătorii stresați.
Un fost angajat la Amazon, Bobby Gosvenor, a lucrat într-un depozit Amazon din Tulsa, înainte de a se accidenta grav pe 20 decembrie, din cauza unei benzi transportoare ce nu funcționa bine. El este cel care a trimis broșura către Motherboard. La momentul respectiv, i s-a spus să pună gheață pe ceea ce s-a dovedit a fi o hernie de disc și să ia ibuprofen, însă compania aștepta ca el să continue să lucreze în următoarele săptămâni, chiar dacă a devenit clar că problema lui era serioasă.
Compania i-a întârziat tratamentul timp de două luni și l-a obligat să caute diagnostice de la mai mulți medici. „Amazon este atât de mare încât accidentările oamenilor nu reprezintă o preocupare. Dintre toate grupurile cu care am avut de-a face, a existat un singur angajat al Amazon, care m-a întrebat: <Bobby, cum te simți?>. Niciunul dintre ei nu a răspuns la telefon, niciun supervizor, niciun manager, niciun manager de siguranță, nici un manager AmCare, nici un manager de resurse umane. Nimeni nu a spus: <Hei, haideți să punem mâna pe telefon și să vedem cum se simte Bobby după operație>, a declarat Bobby Gosvenor pentru Motherboard.
Într-o declarație pentru Motherboard, Amazon a explicat că broșura a fost creată din greșeală și că a fost eliminată imediat. Totuși, Gosvenor susține că a dat prima dată peste ea în noiembrie 2020 și că a luat o copie fizică de la depozitul din Tulsa chiar în urmă cu câteva săptămâni.