Unul dintre cei mai cunoscuți jucători globali în servicii și consultanță de resurse umane a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de peste 3,2 miliarde de euro, la nivel global, în creștere cu 30 la sută față de 2020.
Pe piața din România, Gi Group Holding a înregistrat o creștere de 40 la sută față de 2020 și a ajuns la o cifră de afaceri de peste 19 milioane de euro. Creșterea este susținută în primul rând de diversificarea portofoliului de clienți noi în zona de White Collars, dar și de proiectele de relocare internațională pe care grupul le derulează în prezent.
„Chiar dacă ne-am confruntat cu provocări în ceea ce privește deficitul de forță de muncă – fiindcă pandemia a inversat raportul dintre cerere și ofertă, în special în agricultură, HoReCa sau construcții -, am reușit să ne construim strategia din perspectiva oportunităților. De anul trecut, am început să derulăm proiecte de relocare a forței de muncă. Într-o perioadă plină de incertitudini, ele ne-au ajutat să creștem cifra de afaceri cu 40% față de 2020. Datorită echipei noastre de profesioniști, cu experiență vastă în acest domeniu, am reușit să plasăm anul trecut în companii cu 300 de persoane mai mult decât în 2020”, spune Cristian Huzău (foto), Country Manager România.
Odată cu anunțarea rezultatelor financiare, grupul a finalizat și procesul de eficientizare a activității companiei. Gi Group Holding va coordona activitățile filialelor, prin maximizarea oportunităților globale și simplificarea proceselor, pentru a îmbunătăți gradul de recunoaștere prin promovarea strategiei de fuziuni și achiziții. Această decizie a fost adoptată, în primul rând, datorită cererilor venite din partea companiilor a căror activitate este impactată de sezonalitate și care, conform specificului industriei, înregistrează cereri crescute în anumite perioade.
DESPRE GI GROUP HOLDING
Fondat în 1998, în Milano, este unul dintre liderii mondiali de servicii pentru dezvoltarea pieței muncii. Printr-un ecosistem global de personal și recrutare, din care fac parte șase branduri individuale, dar și complementare (Gi Group, Gi BPO, INTOO, Wyser, Grafton, Tack/ TMI), pune la dispoziție o gamă de oferte de 360 de grade ce generează soluții relevante și de impact. Are peste 6.700 de angajați și, prin prezență directă și parteneriate strategice, este activ în peste 100 de țări și teritorii din Europa, APAC, cele două Americi și Africa. Oferă servicii către mai mult de 20.000 de companii și este pe locul 5 în topul celor mai mari companii de personal din Europa și pe poziția a 16-a in lume, potrivit Staffing Industry Analysts.