Liderul pieței de carne de pui din România investește în energie regenerabilă și în cogenerare, pentru a ajunge să-și acopere aproape în integralitate necesarul de energie.
Doar în 2022, prin proiectele deja demarate, compania înființată și condusă de Ioan Popa intenționează să amplaseze peste 22.000 de panouri fotovoltaice ce vor produce energie verde. Această capacitate instalată, de 10 MWh, va acoperi circa 30 la sută din consumul anual de electricitate al facilităților Transavia.
Această etapă va elimina anual cel puțin patru milioane kg de emisii de CO2, echivalentul emisiilor anuale provenite de la 1.778 de autoturisme. Până la finalul anului viitor, Transavia vrea să producă 80-100 la sută din energia de care are nevoie.
Această inițiativă face parte din strategia de sustenabilitate, „de la bob la furculiță”, prin care compania s-a angajat să protejeze resursele pentru generațiile viitoare și să acționeze responsabil în privința oamenilor, animalelor, comunităților și mediului. Pe lângă panourile fotovoltaice, Transavia va implementa și două proiecte de cogenerare de înaltă eficiență electrică și termică.
Prietenii noștri de la JYSK ne susțin să descoperim, în fiecare zi, oameni care inspiră. Află cum îți poți găsi un job pe stil scandinav, în România: https://lnkd.in/dguJb8qN
