Compania GlobalLogic și asociația Beard Brothers au pus umărul la renovarea și dotarea unei săli de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca.
Datorită deschiderii acestei noi săli, fluxul de donatori va crește, ceea ce înseamnă mai multe vieți salvate și o capacitate crescută de răspuns la nevoile medicale ale comunității.
Dezafectată de peste 20 de ani, sala a fost complet renovată și utilată cu echipamente moderne, inclusiv două scaune pentru donare și două hemomixere, esențiale pentru siguranța și eficiența procesului de donare.
Noua sală, cu o suprafață de peste 100 mp, aproape dublă față de spațiul anterior, este conectată direct la zona principală de transfuzii și oferă acces facil pentru primirea donatorilor și pentru ieșire, iar astfel optimizează fluxul acestora.
- PepsiCo lansează a patra ediție a programului dedicat formării viitorilor specialiști în producție și automatizare
- Plexus a investit într-o „fabrică în miniatură”, la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației din Oradea
- În lumea agenților AI, cine și de ce mai angajează oameni
Valoarea totală a donației se ridică la 80.000 euro, care acoperă costurile de renovare, achiziția de echipamente și mobilier medical modern, precum și vouchere pentru terapie manuală și mișcare terapeutică, distribuite donatorilor pentru a promova un stil de viață sănătos și activ.
Iustinian Șovrea, Country Manager, GlobalLogic Romania: „Suntem dedicați implicării în viața comunității din Cluj-Napoca și credem că fiecare gest de solidaritate contează. Prin această donație și prin parteneriatul cu Beard Brothers, ne dorim să susținem nu doar sistemul medical local, ci și să încurajăm cât mai mulți clujeni să devină donatori de sânge”.
Lucian Șteț, președinte Beard Brothers: „Parteneriatul cu GlobalLogic demonstrează, din nou, câte lucruri faine se pot face în comunitate, iar acest proiect este un exemplu concret de bune practici.
Am ascultat nevoile Centrului de Transfuzie și am reușit să mobilizăm resursele astfel încât să crească standardele actului de donare, prin renovarea unei săli de la zero și optimizarea fluxului de donatori prin echipamentul achiziționat și stimularea viitorilor donatori prin sistemul de vouchere”.
Mariana-Ruxanda Novac, director CRTS Cluj: „Partenerii noștri au înțeles nevoia acută a sistemului transfuzional de spații moderne și aparatură performantă, menite să le ofere donatorilor confort și siguranță la standarde înalte. Generozitatea lor ne ajută să salvăm vieți.
Fiecare donator merită condiții excelente, iar fiecare echipament nou înseamnă șanse în plus pentru cei care au nevoie de sânge. De-a lungul timpului, partenerii noștri au investit 80.000 de euro în renovarea sălii de donare și în achiziția de echipamente medicale”.
DESPRE GLOBALLOGIC
O companie a grupului Hitachi, este un lider în ingineria digitală. Ajută branduri din toată lumea să proiecteze și să construiască produse inovatoare, platforme și experiențe digitale adaptate la lumea modernă. Prin integrarea designului experiențial, ingineriei complexe și expertizei în date, își ajută clienții să își imagineze ce este posibil și să accelereze tranziția lor către afacerile digitale ale viitorului.
Cu sediul central în Silicon Valley, operează studiouri de design și centre de inginerie în toată lumea, pentru clienți din industriile auto, comunicații, servicii financiare, sănătate și științe ale vieții, producție, media și divertisment, semiconductori și tehnologie.
