Studenţii (anii III-IV) şi masteranzii de la universităţi din România pot accesa programul de stagii Drive Your Future, al Groupe Renault România. În 2018, 300 de teme cu specific auto deschid şansele unei cariere pentru tinerii din România.
În ultimii ani, 1.800 de stagiari şi-au pus amprenta pe viitorul automobilului, iar 30 la sută din ei contribuie astăzi la succesul produselor Grupului, din calitatea de angajaţi. În plus, Groupe Renault România este un partener activ şi de durată al universităţilor cu profil tehnic din România și contribuie astfel la sistemul național de educaţie.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„A fi stagiar Groupe Renault România înseamnă a-ţi pune amprenta pe viitorul automobilului. Studenţii şi masteranzii pot contribui, încă de la început, la dezvoltarea unui vehicul, trecând prin oricare dintre etapele acestuia: studii client, design, proiectare, testare, fabricaţie, logistică, vânzare, post vânzare şi finanţare”, explică reprezentanții companiei.
Stagiarii au șansa să descopere compania prin experiența directă, dobândită în fiecare dintre activitățile Groupe Renault România:
- Centrul de Design Renault Design Central Europe, Bucureşti
- Centrul R&D, Renault Technologie Roumanie (inclusiv Centrul Tehnic Titu), Bucureşti şi Titu – Inginerie şi Testare
- Platforma Industrială Dacia (inclusiv AILN), Mioveni – Fabricaţie şi Logistică
- Matriţe Dacia, Piteşti
- Renault Commercial Roumanie – Centrul de Piese de Schimb, București şi Oarja – Comercializare şi Post Vânzare
- Renault Servicii România, Bucureşti
- Renault Crédit International, Bucureşti – Finanţare
Programul de stagii Drive Your Future oferă şansa de a prezenta studenţilor şi masteranzilor diversitatea şi specificul activităţilor auto, și îi va încuraja, cu ajutorul tutorilor, să găsească cele mai creative soluţii la provocările tehnice. Programul îi ajută și să-şi dezvolte competenţele necesare debutului în carieră. Întreaga ofertă de stagii poate fi consultată pe site-ul companiei.
DESPRE GROUPE RENAULT ROMÂNIA
Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 127 de ţări şi a vândut 3,76 milioane de vehicule în 2017. Mizează pe complementariatea celor cinci mărci (Renault, Dacia, Renault Samsung Motors, Alpine şi Lada), pe vehiculul electric şi pe alianţa sa unică cu Nissan şi Mitsubishi.
Este singura companie din România ce integrează toate activităţile specifice construcţiei automobilului, ceea ce a condus la o performanță economică susținută și la o varietate de oferte de recrutare pentru specializări diferite pentru: studii client, design, inginerie, testare, fabricaţie, logistică, comercializare, servicii de business, post-vânzare, finanţare. În 2016, cifra de afaceri a Groupe Renault România a trecut de cinci miliarde de euro. Aflat în centrul gamei Global Access (din care fac parte modelele Dacia, produse pe platforma industrială de la Mioveni), Grupul este lider pe piaţa locală cu mărcile Dacia şi Renault, și are 17.700 de angajaţi.