Grupul MOL lansează un program pentru startup-urile inovatoare

Foto: Design Terminal

Programul lansat de MOL se desfășoară în Budapesta, în parteneriat cu incubatorul de afaceri Design Terminal, și se adresează startup-urilor ce dețin soluții inovatoare în domenii precum mobilitate, programe de fidelizare a clienților și big data, retail, curierat sau distribuție.

Destinat startup-urilor ale căror soluţii se află într-o fază incipientă de dezvoltare, programul va fi lansat în ianuarie 2018 și va avea o durată de trei luni. Procesul pentru depunerea candidaturilor a început în 22 septembrie, iar termenul limită de depunere a candidaturilor este 23 octombrie.

Procesul de selecţie va cuprinde două etape: depunerea candidaturii online, urmată de o tabără de selecție în care cei care ajung pe lista scurtă își vor putea prezenta şi discuta soluţiile, echipele şi viziunea cu reprezentanţii Grupului MOL şi Design Terminal. După sesiunea de prezentări, vor fi selectate 4-5 startup-uri ce vor avea şansa de a lucra direct cu o importantă companie din Europa Centrală şi de Est, şi vor avea acces parţial la o bază de zece milioane de clienţi internaţionali şi la o vastă reţea de retail.

Participanţii la program vor primi sprijin şi îndrumări personalizate de la experţii Grupului MOL şi de la echipa extinsă de mentori ai agenţiei Design Terminal, precum şi posibilitatea de a participa la workshop-uri, şi vor avea acces la un spaţiu de lucru. La sfârşitul programului, startup-urile de succes vor avea şansa de a încheia un parteneriat pe termen lung cu Grupul MOL, în calitate de furnizori de produse și servicii inovatoare. Mai multe detalii despre programul MOL pot fi găsite aici.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share