Hotelul Marmorosch Bucharest își propune să formeze o nouă generație de profesioniști în industria ospitalității

Cu 20 de ani de experiență internațională, în industria ospitalității premium din Londra și cea de lux din țările baltice, Ausra Lucinskaite, directorul general al hotelului de cinci stele Marmorosch Bucharest, Autograph Collection, se angajează să concentreze eforturile și investițiile companiei în formarea unor echipe de profesioniști puternice, creative și bine pregătite.

“Cel mai important pentru mine e să am alături o echipă mulțumită. Industria ospitalității înseamnă oameni și multă pasiune. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să transformăm negativul în pozitiv. Iar asta se poate întâmpla doar alături de oameni, cu echipe ce trebuie încurajate să vadă din nou ce reprezintă industria ospitalității, care-i sunt valorile și principiile fundamentale. Această industrie se bazează pe grija față de ceilalți”, spune Ausra Lucinskaite.

Principala sa preocupare pentru 2022 este să construiască o echipă puternică de profesioniști, bazată pe nevoile lor reale: existența echilibrului dintre viața profesională și cea personală, programe de training care au loc regulat, întâlniri cu echipa de management și crearea celor mai bune condiții de lucru.

După ce Ausra Lucinskaite și-a preluat noul rol, în noiembrie 2021, Marmorosch Bucharest a înregistrat o creștere cu 20 la sută a numărului de angajați noi. În acest moment, hotelul derulează și un program de angajare a refugiaților ucraineni.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share