Iacob Ioan Pleșca, decorat cu Ordinul Național al Meritului Republicii Franceze, în grad de Cavaler

de A M

Bistrițeanul Iacob Ioan Pleșca, fondatorul Praetorian Trajan, una dintre cele mai importante firme de pază și protecție din Franța, a fost decorat cu Ordinul Național al Meritului Republicii Franceze, în grad de Cavaler.

“E mereu o bucurie, o onoare, o emoție, atunci când vezi că un român primește o distincție importantă din partea statului francez. Iacob Ioan Pleșca (foto, stânga) a plecat din România acum 30 de ani, cu o idee în minte: să meargă în Legiunea Străină.

După un drum cu peripeții, cu treceri complicate de frontieră, cu stat ore bune închis în podul unui vagon, visul i s-a împlinit. A ajuns la Dijon și, după un examen foarte greu, a reușit să intre. A fost în multe locuri, a cunoscut multe țări, a întâlnit mulți oameni.

După care s-a retras din Legiune și a lansat propria firmă de pază și protecție. Praetorian Trajan este azi una dintre cele mai importante companii din acest sector din Franța, cu aproape 200 de angajați din 30 de țări. E credibil, e serios, lucrează pentru mediul privat, dar și cu autoritățile franceze, în situații care nu sunt mereu simple. Și spune întotdeauna că e român, din Bistrița. Iar Franța i-a oferit azi Ordinul Național al Meritului, în grad de Cavaler”, scrie, într-o postare pe Facebook, Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.