Iași: Cercetătorii de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” lucrează la dezvoltarea de tehnologii utilizate de US Army

Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a fost solicitată să se alăture unui proiect cu mai multe instituții de învățământ superior de top din SUA, pentru a testa o serie de sisteme și prototipuri pentru armată. 

Colaborarea va fi realizată cu Northeastern University din Boston, iar din consorțiul format vor face parte mai multe universități mari din SUA, printre care MIT, University of Alabama sau University of Connecticut, și parteneri din industrie.

Concret, într-un laborator de cercetări pentru armată de la Northeastern University din Boston, se încearcă descoperirea tuturor utilizărilor pentru tehnologia denumită cold-spray process, prin care se aplică o pulbere rece la viteze ultrasonice asupra unor materiale, cu scopul de a le crește rezistența și de a le modifica principalele caracteristici.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

La Northeastern University există un laborator ce se ocupă exclusiv de această problemă – Cold Spray Additive Manufacturing Laboratory (CSAML), realizat în 2017, iar universitatea a lansat acest program de cooperare pentru a descoperi cât mai multe utilizări pentru acest proces și pentru a testa limitele materialelor care au intrat în contact cu el.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Aici intervine și colaborarea cu TUIASI, care a primit într-o primă fază un grant de 100.000 de dolari pentru a evidenția proprietățile mecanice, de uzură, ale unor probe metalice acoperite prin metoda cold-spray. Determinările vor fi realizate la Facultatea de Mecanică, unde există un laborator cu o instalație de punere în jet de plasmă cu temperaturi de până la 10.000 de grade și unde lucrează o echipă de șase cadre didactice și un doctorand, coordonați de prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu.

“Am publicat diverse lucrări în reviste importante folosind instalația noastră, avem opt teze de doctorat realizate în acest domeniu și de aici interesul lor pentru a colabora cu noi, fiindcă ei ne-au contactat. Avem bine puse la punct protocoalele de determinare a acestor materiale, analizăm proprietățile mecanice, diverse analize de structură, de aderență. Este un proiect guvernamental al SUA aflat abia la o primă etapă. În funcție de cum ne vom descurca acum, putem dezvolta o colaborare mult mai amplă”, explică prof. univ. dr. ing. Corneliu Munteanu.

Profesorul spune că pe viitor există posibilitatea extinderii colaborării și pe cold spray, și pe thermal spray, iar o instalație de la Northeastern University să fie adusă la Iași, pentru a se putea desfășura studii în paralel, dar discuțiile sunt doar incipiente. Cercetătorii americani s-au declarat însă încântați să introduce în proiect un doctorand de la TUIASI, pentru realizarea unei cercetări în cotutelă.

Articolul anterior

Ministrul Muncii cere controale la toate companiile cu peste 50 de angajați

Articolul următor

Oamenii care scriu povestea Kaufland, de 15 ani: Estera Anghelescu - Recruiting & Employer Branding Director

Articole din aceeași categorie
Total
1
Share
Close