Anul acesta, 24 ianuarie vine la pachet cu o minivacanță de 4 zile pentru 45 la sută dintre angajații români

Foto: cottonbro studio

24 ianuarie, dată ce marchează Unirea Principatelor Române sau Mica Unire, este și prima sărbătoare națională a românilor din 2023.

82 la sută dintre români cunosc însemnătatea zilei de 24 ianuarie și o asociază cu Unirea Principatelor Române, iar 11 la sută confundă această sărbătoare legală cu Marea Unire de la la Alba Iulia, arată rezultatele unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

45 la sută dintre angajații din România vor avea punte între weekend și ziua de 24 ianuarie, în timp ce 55 la sută merg azi la serviciu. Dintre cei ce vor beneficia de minivacanță, cei mai mulți au primit o zi liberă din partea angajatorului (38 la sută), 34 la sută vor recupera ziua liberă într-o altă zi, iar 28 la sută și-au luat o zi din concediul anual de odihnă.

Concediul la munte este principala atracție în minivacanță

Dintre cei 33 la sută dintre norocoșii care beneficiază de weekend prelungit, vor pleca în concediu în afara localității, într-o măsură semnificativ mai mare, cei cu vârste între 35 și 55 ani (48 la sută). Vor rămâne acasă în special tinerii între 18 și 24 ani (83 la sută) și cei peste 55 ani (90 la sută).

35 la sută dintre cei care vor pleca de acasă intenționează să meargă la munte, 29 la sută își vor vizita familia sau prietenii din afara localității, 13 la sută vor alege un alt oraș din țară, iar 12 la sută o destinație în afara țării. Cât despre principala atracție, vacanța la munte, există o diferență semnificativă, de 20 de procente, în funcție de gen – femeile preferă această activitate într-o mai mare măsură decât bărbații (45 vs. 25 la sută).

Românii intenționează să aloce, în medie, un buget de 593 de lei de persoană în minivacanță. Cei între 18 și 34 ani par mai relaxați din punct de vedere financiar și pregătesc o sumă medie de 740 de lei.

Cei mai mulți dintre românii care nu pleacă în minivacanță se relaxează acasă

În topul activităților preferate ale celor 67 la sută dintre românii care nu vor pleca în minivacanță, de 24 ianuarie, apar activitățile relaxante acasă, precum cititul sau vizionarea de filme/ seriale (42 la sută) – în special în cazul persoanelor de peste 55 ani (59 la sută) -, urmate de ieșirile în oraș. Activități ca ieșirile la terase, restaurante sau participarea la evenimente sunt preferate într-o mai mare măsură de tinerii între 18 și 24 ani (24 la sută). 14 la sută vor merge în vizite la prietenii sau membrii familiei din apropiere.

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online, între 16 și 19 ianuarie, pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban. Mărimea eșantionului a fost de 1.003 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1 la sută, la un nivel de încredere de 95 la sută.

DESPRE REVEAL MARKETING RESEARCH

Este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile sale calitative și cantitative ajută de 14 ani companii din România și Europa.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share