IKEA va răscumpăra mobilierul pe care clienții nu-l mai doresc

de A M

Cei care s-au plictisit de vechile lor dulapuri şi mese cumpărate de la IKEA vor putea să le revândă grupului suedez, care le va revinde sub formă de obiecte second-hand.

Potrivit celui mai mare comerciant mondial de mobilă, iniţiativa Buy Back face parte din obiectivul său de a deveni „o companie complet circulară şi cu un impact pozitiv asupra mediului, până în 2030”.

Între 24 noiembrie şi 3 decembrie, în schimbul fostelor lor obiecte de mobilier, clienţii din 27 de ţări vor primi vouchere pe care le vor putea cheltui la magazinele IKEA. Valoarea voucherelor va depinde de starea în care se află obiectele de mobilier pe care le revând.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Clienţii cu obiecte „aproape noi”, adică fără zgârieturi, vor primi vouchere echivalente cu 50 la sută din preţul iniţial al obiectelor, în timp ce mobilierul aflat în stare „foarte bună”, cu zgârieturi minore, va fi răscumpărat la 40 la sută din valoarea iniţială. Mobilierul „în stare avansată de uzură”, cu mai multe zgârieturi, va fi răscumpărat la 30 la sută din valoarea iniţială. Produsele trebuie returnate „complet asamblate”. Toate obiectele care nu vor putea fi revândute vor fi reciclate sau donate.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Voucherele nu vor avea o dată de expirare, pentru a încuraja clienţii să cumpere obiecte de mobilier numai când au nevoie de ele. Până în 2021, IKEA intenţionează ca în fiecare dintre magazinele sale să existe zone dedicate, unde oamenii îşi vor putea revinde mobilierul vechi şi să găsească mobilier reparat sau recondiţionat.

Săptămâna trecută, grupul suedez a informat că vânzările sale au revenit pe creştere în acest an, în condiţiile în care coronacriza a stimulat dorinţa consumatorilor de a cheltui mai multe pentru casele lor, o tendinţă care, potrivit grupului suedez, ar urma să continue.

Magazinul IKEA din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, în martie 2007. În iunie 2019, IKEA a inaugurat noul magazin de pe Bd. Pallady din București, o investiţie de 90 de milioane de euro, care a creat 600 de locuri de muncă.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.