Lunile de vară au adus circa 5.700 de oportunități pentru cei care au fost în căutarea unui job în aparatul de stat.
Mai mult de jumătate dintre aceste posturi, 3.036, au fost publicate în iunie. În iulie, a urmat o scădere abruptă la nivelul angajărilor noi, în condițiile în care candidații au putut aplica la doar 826 de joburi. August, în schimb, marchează o ușoară revenire, cu 1.800 de posturi vacante în instituțiile de stat. În același interval de timp, sectorul privat a propus circa 100.000 de posturi noi pe eJobs.ro.
“Începem să vedem, de la o lună la alta, fluctuații în ceea ce privește angajările de la stat, în condițiile în care acesta era un sector destul de liniar. Ce rămâne neschimbată este nevoia de candidați aproape exclusiv din zona funcțiilor de execuție, de care este nevoie în special pentru instituțiile locale. Dintre cele 5.700 de joburi postate, 390 reprezintă funcții de conducere, iar restul sunt de execuție”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
- Peste 10.000 de tineri și profesioniști își caută un job, toamna aceasta, la Angajatori de TOP Timișoara și București
- Veeam Software caută 20 de studenți pentru a doua ediție a programului de internship plătit
- Amazon angajează 250.000 de oameni în SUA, pentru perioada cumpărăturilor de sărbători, şi mărește salariile
Peste 2.000 de locuri de muncă au fost postate de instituțiile locale. Instituțiile județene sunt al doilea cel mai mare angajator al acestei veri. Urmează primăriile, unitățile militare, consiliile județene și Guvernul. Cea mai mare nevoie de personal a fost în București și Ilfov (1.200 de posturi vacante), urmate de Cluj (381), Constanța (251), Timiș (221), Brașov (202) și Iași (200). La polul opus se află județe precum Mehedinți, Olt, Sălaj ori Satu Mare.
“Acestea sunt doar câteva exemple, însă privind lucrurile la scară largă, cu excepția Capitalei și a județelor mari, precum Cluj, Timiș, Brașov, Constanța, Iași, pentru candidați e destul de complicat să-și găsească un job la stat, pentru că numărul de posturi vacante este, în fiecare lună, foarte mic. În iulie, au fost județe care nu au avut nici zece locuri de muncă nou postate. În aceste condiții, tot mediul privat, cu sectoarele lui mari, precum retailul, serviciile sau transporturile, rămâne prima opțiune pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă. Și pentru că recrutează la volume mari, și pentru că au o acoperire națională ce include și județele și orașele mai mici”, detaliază Bogdan Badea.
Instituțiile care vin cu cele mai multe oferte pentru candidați, la nivel național, sunt primăriile, școlile, spitalele, liceele/ școlile profesionale/ colegiile tehnice/ colegiile naționale și universitățile. Peste 70 la sută dintre posturi sunt full time, iar aproximativ 1.500 sunt sezoniere sau pe bază de proiect.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 30.000 de locuri de muncă, iar pe jobradar24.ro apar 800 de locuri de muncă la stat.
DESPRE EJOBS
Lansată în 1999, este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Din 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Elveția. Cu 5+ milioane de CV-uri, peste două milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.