ING Bank își mută sediul central în Expo Business Park, din septembrie

de A M

Blue Rose Office Park, proiect al Portland Trust, aflat în curs de dezvoltare, în zona Expoziției, va găzdui noile birouri ING Bank România.

„Te anunțăm că ne vom muta într-o casă nouă. Începând cu 1 septembrie 2019, sediul central ING Bank N.V Amsterdam – sucursala București – va fi la Expo Business Park, str. Aviator Popișteanu, nr. 54A, sector 1, Bucureşti”, transmite banca.

În prezent, sediul central al ING Bank este pe Bulevardul Iancu de Hunedoara. În urma relocării, ING va ocupa clădirea III a ansamblului Expo Business Park, respectiv 20.000 mp, circa jumătate din suprafața totală închiriabilă a proiectului. În noul pol de birouri Expo Business Park vor lucra circa 2.000 de angajaţi ai ING Bank.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Până atunci, ING Bank România a inaugurat, ieri, un nou concept de office, pe Calea Dorobanți, în București, ce își propune să ofere o reinterpretare a rolului pe care îl are sediul clasic de bancă. „Acasă la ING” aduce un concept bazat pe un design modern, într-un spațiu deschis și relaxat, dar și pe redefinirea relației cu banca, cu un accent mai mare pe consultanță, relevanță și timp eficientizat.

Un accent deosebit va fi pus pe consiliere și educație financiară digitală, pentru a susține și inspira clienții să facă cele mai potrivite alegeri în funcție de nevoile lor. Noul design al office-ului aduce spații ca „inima ING”, zona de întâmpinare unde clienții devin musafiri în casa ING, zona digitală, pentru facilitarea operațiunilor și tranzacțiilor bancare digitale; zonele semiprivate – birouri deschise pentru consultanță personalizată, și zona privată, pentru discuții cu un grad mai mare de complexitate. Clienții nu vor mai intra într-un sediu căutând un birou sau un ghișeu, ci vor fi întâmpinați și direcționați în funcție de solicitările lor și se pot bucura de o cafea, înainte de a fi preluați de consultantul potrivit.

Prima casă ING a fost inaugurată în Amstelveen, Olanda, în 2016. Un an mai târziu, un concept similar a fost implementat în Belgia. Ulterior, au fost demarate proiecte-pilot la nivel global, în Polonia, Spania și Turcia. România este a șasea țară care a preluat conceptul de casă ING, și spre finalul acestui an, se va alătura și Italia.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.