Primul fintech românesc de micro-factoring online își întărește echipa de management și numește un nou Country Manager pentru România, în persoana Adinei China-Birta, specialist cu peste 20 ani de experiență în industria bancară și în produse de finanțare corporativă.
De-a lungul carierei, Adina China-Birta a fost implicată în tranzacții de referință, precum proiecte mari de finanțare transfrontalieră, sindicalizări, tranzacții structurate de finanțare a comerțului și proiecte de investiții. A acumulat experiență în finanțarea corporativă și a IMM-urilor, după ce a condus, în ultimii 14 ani, diviziile de factoring ale mai multor bănci din România: Piraeus Bank, Patria Credit, TBI Leasing și Raiffeisen Bank. A fost responsabilă pentru dezvoltarea și implementarea tuturor tipurilor de produse de factoring, dezvoltarea operațională, a echipei și a portofoliului de clienți, și a coordonat inclusiv managementul riscului, reguli de conformitate și implementarea de software specializat.
Cristian Ionescu își păstrează poziția de CEO al grupului de companii Instant Factoring și președinte al Consiliului de Administrație al Instant Factoring IFN SA.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Instant Factoring sprijină companiile mici și microîntreprinderile să se dezvolte și să aibă succes pe piață prin facilitarea accesului la finanțare. Compania finanțează facturi cu plata la termen cu valori individuale de până la 100.000 de euro, printr-un proces integral online, cu termen de evaluare și decizie de finanțare de două ore și transferul sumei finanțate în contul clientului în 24 de ore. Instant Factoring este membră a Asociației Europene de companii Fintech Innovate Finance, cu sediul la Londra, și dublă câștigătoare a premiului Central European Startup Awards „Startup of the Year” și „Best Fintech Startup”, în 2018.