Cei mai mulți dintre noi am întâlnit, de-a lungul timpului, lideri pentru care atingerea obiectivelor era mai importantă decât echipa. La limită, erai înclinat să spui că inclusiv oamenii din echipă erau doar niște resurse sau cifre cu care acest tip de lider lucra. Acest lider putea raporta la începutul activității rezultate foarte bune, dar, din păcate, nu putea să le mențină. De ce? Pentru că oamenilor, la un moment dat, le devenea clar că liderului nu îi pasă de ei. Rezultatul? Oamenii părăseau echipa, iar rezultatele inițiale nu se mai atingeau.
Alina Făniță
CEO & Partener @ PKF Finconta
Ce putem oare să facem cu acest tip de lider? Dacă suntem antreprenori, îl dăm afară? Dacă suntem membri în consiliul de administrație al unei companii, îi retragem sprijinul? Dacă suntem în departamentul de HR, îl atenționăm cu privire la retenția angajaților? Acest tip de lider face o greșeală tipică: este atât de concentrat pe cifre, încât uită de importanța inteligenței emoționale în conducere. Oricare dintre rolurile din care vorbim, modul în care procedează acest tip de lider îl incriminează. Și totuși ce putem face?
Primul pas în transformare este conștientizarea
Din fericire, există șansa liderului de acest tip de a-și conștientiza rolul și acțiunile dintr-o perspectivă mai largă. El nu este responsabil doar de rezultate, ci și de oameni. Nu raportează doar cifre, ci proiectează și coeziunea unei echipe căreia îi propune să împlinească viziunea pe care el o descrie. Soluția? Executive coaching-ul este un posibil remediu. Cei mai mulți dintre liderii care au experiență unui program structurat de executive coaching obțin mai multă claritate în luarea deciziilor în care vor implica, nu doar procese și cifre, dar și oameni.
Acești lideri ajung să-și schimbe abordarea. Își petrec mai mult timp concentrându-se asupra echipei lor. Își întreabă colegii nu doar ce cred, sau ce fac, ci și cum se simt. Le cer idei și îi întreabă cum îi pot ajuta să-și îndeplinească sarcinile; toate în timp ce își împărtășesc gândurile și aspirațiile. Rezultatul? Foarte curând, retenția angajaților crește, iar numeroși alți indicatori de performanță continuă să se îmbunătățească.
Caracteristicile liderului inteligent emoțional
Dar cum arată inteligență emoțională în leadership? Îmbracă forme foarte diferite: de la auto-ironia care dă confort colegilor în interacțiunea cu liderul, la mesaje de mulțumire către clienți pentru încrederea de a achiziționa produsele companiei și până la scrisori de mulțumire adresate angajaților pentru contribuția lor la reușita companiei.
Liderii manifestă inteligență emoțională atunci când sunt deschiși posibilităților de a arata empatie și susținere. Nu execută doar ”protocolul empatiei” care să salveze aparențele, ci au răspunsul potrivit la înțelegerea unei emoții a colegilor, clienților, partenerilor de business. Liderii cu inteligență emoțională iau în considerare alte idei și perspective și nu sunt critici în ceea ce privește răspunsurile și reacția emoțională ale celorlalți. Un lider inteligent din punct de vedere emoțional este pe deplin prezent și este capabil să-i înțeleagă rapid, mai bine, și să-i implice mai mult pe colegi.
Importanța inteligenței emoționale în afaceri
Care este importanța inteligenței emoționale în afaceri? În primul rând, inteligența emoțională este importantă atunci când liderul se confruntă cu o situație dificilă și răspunde adversității într-un mod calm și bine calibrat. Liderul inteligent din punct de vedere emoțional este mai bun în gestionarea emoțiilor în perioadele de stres sau presiune.
În al doilea rând, dezvoltarea inteligenței emoționale este mai ușoară când liderii doresc să se îmbunătățească și trec în practică propriei auto-cunoașterii. Fără timp dedicat pentru a se îmbunătăți, liderii sunt mai predispuși să se oprească din dezvoltarea lor sau să revină la vechile obiceiuri.
În al treilea rând, inteligența emoțională este recunoscută pe scară largă drept o aptitudine valoroasă și este una despre care cercetătorii cred că poate fi îmbunătățită prin training și exerciții. În timp ce abilitățile emoționale pot fi ceva natural pentru unii oameni, există lucruri pe care oricine le poate face pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a înțelege și a raționa cu emoții. Acest lucru poate fi util în special la locul de muncă, unde relațiile și deciziile de afaceri se bazează adesea pe comunicarea interpersonală și lucrul în echipă.
Unele dintre motivele pentru care inteligența emoțională poate fi cheia succesului în business sunt următoarele:
- Inteligența emoțională ajută liderii la luarea unor decizii de afaceri mai bune
- Liderii cu EQ mai mare sunt mai buni la rezolvarea conflictelor
- Ei tind să asculte mai mult, să reflecteze și să răspundă la constructiv criticilor
- Pot înțelege mai repede și mai clar nevoile clienților, observând noi oportunități
- Știu să modeleze climatul de lucru pentru a inspira membrii echipei să evolueze continuu
DESPRE PKF FINCONTA
Depeste 26 de ani, este una dintre principalele zece firme de servicii profesionale din România. Ca membră a PKF International Ltd., este parte dintr-o rețea internațională de firme independente din punct de vedere legal, care oferă consultanță și audit oriunde în lume. Grupul PKF Finconta este format din patru societăți cu capital românesc: PKF Finconta, PKF Finconta Consultanță, PKF Finconta HR și Finconta Consulting SPRL, membre ale organismelor profesionale naționale CECCAR, CAFR, CCFR și UNPIR. Prin intermediul lor, oferă servicii de audit financiar, analiză financiară corporativă, consultanță fiscală, întocmirea dosarului prețurilor de transfer, servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane, insolvență, auditarea fondurilor nerambursabile și due diligence de achiziții.