Intenția de angajare a tinerilor de 18-24 de ani, la un maxim istoric. Doar 17,7 la sută dintre ei s-au angajat in ultimele șase luni

Odată cu declanșarea pandemiei, segmentul de vârstă 18-24 a urcat de pe ultimul loc pe locul 2 în topul celor mai activi candidați, cu peste 330.000 de candidaturi, lunar. Cu toate acestea, doar 17,7 la sută s-au și angajat în ultimele șase luni, arată un sondaj eJobs România.

Principalul motiv care i-a determinat pe tineri să candideze mai mult în această perioadă este dorința de stabilitate financiară. Studiul efectuat de cea mai mare platformă de recrutare din România arată că următoarele motive au fost nevoia de a acumula experiență într-un timp cât mai scurt, faptul că au avut mai mult timp liber după mutarea online a cursurilor, creșterea numărului de joburi remote și nevoia de a-și putea acoperi cheltuielile pentru a nu se întoarce să locuiască cu părinții, odată cu trecerea online.

“Una dintre puținele și cele mai îmbucurătoare surprize ale pandemiei a fost să vedem că tinerii au devenit foarte harnici când vine vorba de candidaturi. Intenția lor de angajare este mult peste perioada prepandemică și chiar la un nivel istoric: avem cu 123 la sută mai multe candidaturi în septembrie 2021 vs. septembrie 2019. Oferta pentru acest segment este una extrem de generoasă – peste 27.000 de noi joburi lunare. Totuși, realitatea ne arată că procentul celor care își și transformă intenția în fapt este foarte mic”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România.

32 la sută dintre tinerii care nu lucrează acum au avut totuși o primă experiență profesională, dar au renunțat la job fiindcă au vrut să se concentreze pe studii (49 la sută), salariul era nesatisfăcător (26 la sută), nu mai aveau suficient timp liber (19 la sută), nu au vrut să se streseze (patru la sută) sau stau cu părinții și nu au, de fapt, nevoie să lucreze (doi la sută).

Principalele provocări cu care se confruntă la angajare sunt lipsa de experiență (90 la sută), sunt prea puține joburi pentru candidații cu profilul lor (69 la sută), nu știu cum să se comporte la un interviu (34 la sută) sau salariile sunt prea mici pentru acest segment de vârstă (29 la sută). Deși susțin că nu au suficiente oportunități de angajare, potrivit datelor eJobs, doar în septembrie, au fost scoase la concurs peste 14.000 de locuri de muncă dedicate celor fără experiență de lucru, la care se adaugă joburile pentru cei din segmentul entry level (0-2 ani experiență).

Salariul rămâne un criteriu important la angajare pentru 56 la sută dintre tineri, dar nu cel mai important, căci 59 la sută pun pe primul loc un plan de dezvoltare profesională bine pus la punct. Alte criterii care contează sunt o atmosferă de lucru plăcută (37 la sută), posibilitatea de a lucra part time (33 la sută), flexibilitatea angajatorului (24 la sută), stabilitatea domeniului (24 la sută) și posibilitatea de a lucra remote (21 la sută).

O treime dintre tineri se așteaptă să câștige între 2.100 și 2.500 de lei pe lună la primul job. 18 la sută caută salarii cuprinse între 1.700 și 2.000 de lei, 16 la sută între 2.600 și 3.000 de lei, iar 13 la sută s-ar mulțumi cu un venit între 1.500 și 1.700 de lei.

“Ultima perioadă a calibrat așteptările tinerilor aflați la început de carieră la realitatea de pe piața muncii. Înainte de pandemie, angajatorii se plângeau frecvent că tinerii își doresc salarii peste bugetele pe care le aveau la dispoziție, dar și beneficii pe măsură. Din fericire, această categorie de candidați a înțeles cât de importantă este acumularea experienței de lucru încă de pe băncile facultății și este acum mult mai conectată la piață”, arată Raluca Dumitra.

Studiul a fost derulat în octombrie, pe un eșantion de peste 1.217 de respondenți cu vârste între 18 și 24 de ani.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de candidaturi lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de două milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri. Peste 37.000 de locuri de muncă pentru România și străinătate sunt disponibile acum pe ejobs.ro. Peste 14.000 sunt dedicate celor fără experiență.

Articolul anterior

Globalworth inaugurează lobby-ul reamenajat al clădirii de birouri Tower Center International

Articolul următor

O companie din România oferă peste 200 locuri de muncă pentru persoanele de peste 45 de ani

Articole din aceeași categorie
Total
4
Share