Intesa Sanpaolo Bank România are un nou președinte

Foto: zurnal24.si

După 14 ani și mai multe mandate în cadrul Consiliului de Administrație al băncii, Giovanni Battista Ravasio a decis să se retragă și a renunțat la mandatul de administrator, respectiv președinte al Consiliului de Administrație.

În urma retragerii lui Battista Ravasio, Ezio Salvai (fost vicepreședinte) a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al băncii, iar Giampiero Trevisan – vicepreședinte al Consiliului de Administrație.

Ezio Salvai cunoaște foarte bine piața bancară din România – între 2011 și 2013 a fost director general şi membru al Consiliul de Administrație al Intesa Sanpaolo Bank România, iar din 2013 până acum a fost vicepreședinte al Consiliului de Administrație al băncii. Și-a început experiența bancară în 1972, în cadrul Istituto Bancario Sanpaolo din Torino, şi a fost implicat în diverse funcţii executive, în Italia și pe plan internaţional. În prezent este președintele Consiliului de Supraveghere al mai multor bănci din cadrul Grupului Intesa Sanpaolo. Din 2004, Ezio Salvai este Cavaler al Republicii Italiei și a fost decorat cu Steaua Solidarității.

Noul vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Intesa Sanpaolo Bank Romania,  Giampiero Trevisan, este la al treilea mandat de membru  al Consiliului de Administrație. Pentru primul mandat a fost numit în 2010. A deţinut funcţii de președinte al Comitetului de Audit şi de membru in Consiliile de Administrație ale unor bănci din Grupul Intesa Sanpaolo din Europa Centrală și de Est și din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. De profesie economist, cu specializare în activitatea bancară și tranzacționările pe bursă, are o experiență bancară de peste 40 de ani.

De profesie economist, Giovanni Battista Ravasio, fostul administrator și președinte al Consiliului de Administrație, are o carieră internațională vastă. A ocupat poziții decizionale în diferite instituții europene și românești. A fost director general al D.G. EcFin din cadrul Comisiei Europene, membru al Consiliului de Administrație al Centrului Român de Politici Economice-CEROPE, al Consilului de Administrație al Fondului de Investiții Proprietatea și președinte al European Investment Fund.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share