Unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de lacuri şi vopsele începe construcția unei noi fabrici în Capitală, pe un teren de 2,5 hectare. În noua unitate vor fi produse vopsele, tencuieli, emailuri, lacuri și produse conexe acestora (grunduri, amorse), iar valoarea investiției se ridică la 5,4 milioane euro.
”Investim în proiecte pe termen lung, în calitate și în echipa noastră. Noua fabrică Policolor vine ca un pas firesc în această linie: va crea un spațiu mai generos pentru dezvoltare și inovație, prin crearea unor noi laboratoare de cercetare, și ne va ajuta la diversificarea portofoliului de produse și branduri. Ne dorim ca atât în zona de producție, cât și în cea de distribuție, să avem la dispoziție cele mai bune și cele mai rapide soluții”, declară David Jordan, CEO Policolor – Orgachim.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Noua fabrică Policolor va fi localizată în vestul Bucureștiului, pe bulevardul Timișoara, și va ocupa un teren de 2,5 hectare. Construcția este estimată a fi încheiată în aprilie 2019, moment din care producția va putea începe. Între facilitățile noului amplasament este proiectat și un depozit nou, modern echipat, desfășurat pe o suprafață de 5.000 mp.
Policolor este unul din cele mai vechi branduri românești. Istoria companiei a început în 1965, când au fost puse bazele Întreprinderii de Lacuri și Vopsele, furnizor al industriei naționale și al pieței de larg consum din România. În 1990 devine societate pe acțiuni, sub denumirea Policolor SA. În 1997 are loc procesul de privatizare al companiei, prin achiziția pachetului majoritar de acțiuni de către Fondul Român de Investiții, împreună cu Romanian American Enterprise Fund, iar un an mai târziu Policolor achiziționează pachetul majoritar de acțiuni al Orgachim JSC, cel mai mare producător de lacuri și vopsele din Bulgaria. Din grupul Policolor mai fac parte producătorul de rășini Orgachim Resins și producătorul de anhidride Ruse Chemicals.
Policolor oferă soluţii şi produse pentru decorarea şi finisarea casei, sub brandurile Spor, CasaBella si Vinarom, sisteme profesionale pentru construcţii în gama DEKO Professional, sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor, dedicate service-urilor auto, în gamele Klar, Emaur și Silverpol, precum și acoperiri performante destinate industriei. Produsele sunt prezente în peste 3.000 de magazine de retail tradiţional, în marile reţele de bricolaj din România și în peste 1.000 de service-uri auto din țară. La nivel național, Policolor are zece magazine proprii.
Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie de lacuri și vopsele, Policolor România şi Orgachim Bulgaria, şi este lider regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona sud-est europeană.