JYSK creează un fond de urgență de 150.000 de lei pentru spitale

Retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă va dona produse proprii spitalelor care tratează pacienți diagnosticați cu virusul COVID-19.

Compania a creat un fond de urgență de 150.000 de lei, destinat spitalelor care au nevoie de produse precum plăpumi, perne sau lenjerii de pat. “Este o situație cu care nimeni nu s-a mai întâlnit până acum și prin care nu am crezut niciodată că vom trece – nici companiile, nici cei care lucrează în sistemul de sănătate, nici autoritățile și nici noi, la nivel individual. Acum, mai mult decât niciodată, este important să ne unim forțele și să oferim fiecare o mână de ajutor, pentru a depăși cu bine această perioadă. Am văzut ce se întâmplă în alte țări și știm că presiunea pe sistemul de sănătate va crește și că trebuie să avem spitale pregătite să preia și să trateze un număr tot mai mare de pacienți. Avem nevoie de spitale, iar spitalele au nevoie de noi”, declară Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.

JYSK a donat deja produse pentru 85 de paturi suplimentare către Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș din București. Compania face apel către managerii de spitale să contacteze JYSK, pe adresa de mail rta@JYSK.com, dacă au nevoie de produse pentru paturi suplimentare sau alte produse ce se găsesc în sortimentul retailerului.

Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”

“Am văzut companii mari care au donat bani sau echipamente medicale, am văzut mici antreprenori sau ONG-uri care și-au oferit serviciile gratuit sau au donat produse, am văzut persoane care, singure, au reușit să facă rost de produse de strictă necesitate pentru spitale sau persoane care vor să ajute bătrânii. Dacă fiecare dintre noi face tot ce poate pentru ca această situație să se îmbunătățească, vom trece cu bine prin această perioadă. Fiecare dintre noi poate găsi o modalitate să ofere ajutor”, spune Alex Bratu.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Pe 23 martie, compania a închis temporar toate magazinele fizice din România, pentru a reduce riscul de răspândire a coronavirusului și pentru a-și proteja angajații și clienții.

DESPRE JYSK ROMÂNIA

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Primul magazin JYSK a fost deschis în Danemarca în anul 1979. În prezent, JYSK desfășoară operațiuni în 52 de țări, are peste 23.000 de angajați și peste 2800 de magazine. JYSK este prezent în România din 2007 și are 85 de magazine în țară.

Articolul anterior

Enel donează 100.000 de euro spitalului Matei Balș, pentru echipamente medicale

Articolul următor

Carrefour asigură alimentele pentru spitalele care tratează pacienții infectați cu Covid-19

Articole din aceeași categorie
Total
37
Share