Kaufland crește salariile, din martie

Unul dintre cei mai mari angajatori privați de pe piața românească, Kaufland majorează venitul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine, la 3.300 lei brut, și actualizează pachetul de beneficii pentru angajați.

Noul venit minim pornește de la 3.300 lei brut, incluzând tichetele de masă și sporurile salariale, și va intra în vigoare din martie. Tot la 1 martie va intra în vigoare și noul contract colectiv de muncă, cu o creștere de până la 20 la sută pentru ajutoarele în bani pe care compania le oferă angajaților săi în diverse evenimente din viețile personale. Pe lângă sprijinul financiar, pentru copiii nou-născuți ai angajaților Kaufland, compania va oferi pachete cu produse de igienă necesare unui bebeluș, din gama Bevola, marca proprie Kaufland.

Din primăvară, printre politicile companiei, va fi adoptat și programul de recomandări, care îi recompensează cu 1.000 lei brut, în anumite condiții, pe angajații care recomandă în companie candidați potriviți pentru posturile disponibile. Modificarea salarială este amplificată de măsurile luate anul trecut pentru bunăstarea angajaților companiei. Printre beneficiile suplimentare se numără programe și avantaje ce întrețin o bună sănătate fizică și emoțională, precum asigurarea voluntară de sănătate, cursurile de meditație și yoga sau concediul sabatic. Fiecare angajat are dreptul la două zile libere plătite pe an, în care se poate dedica voluntariatului, precum acțiuni de ecologizare, în parteneriat cu Let’s Do It, Romania!, construirea de case pentru familii cu venituri reduse, prin proiectul Big Build, sau acțiuni de împădurire.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Compania oferă și anul acesta sesiuni de terapie antifumat, iar din primăvară va organiza și cursuri de nutriție. Tot în martie, Kaufland va organiza o campanie națională de consult oftalmologic gratuit, accesibil tututor angajaților companiei. Retailerul va continua și colaborările cu parteneri precum Bookster, 7card și Pegas.

Unul dintre cele mai apreciate proiecte desfășurate la nivel intern de Kaufland a fost CEO Breakfast, o serie de întâlniri ce au facilitat dialogul între Marco Hößl și angajații din sediul central, centrele logistice și magazine. Succesul proiectului se datorează atmosferei de lucru relaxate: la toate nivelurile companiei, colegii își vorbesc la “per tu”, iar exprimarea liberă este încurajată.

DESPRE KAUFLAND

Se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în șapt țări și o rețea de 121 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit, pentru a treia oară, certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate-preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend, pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS. Kaufland România a obținut, pentru al patrulea an consecutiv, și certificarea “Angajator de Top” în România și, pentru prima dată, titlul de “Angajator de Top” în Europa. Certificarea se bazează pe analiza beneficiilor primare și secundare oferite angajaților, a condițiilor de lucru, pregătirii profesionale şi oportunităților în dezvoltarea carierei, precum și a culturii organizaţionale. Distincția este acordată de Top Employers Institute din Olanda.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share