În 2020, KiK România și-a continuat strategia de dezvoltare și expansiune prin inaugurarea a 17 magazine, de la începutul anului până acum, în diferite zone ale țării.
După expansiunea din ultimii doi ani, în orașe precum Oradea, Timișoara, Iași și București, KiK România a continuat în acest an extinderea și consolidarea rețelei de magazine și a ajuns, la final de an, să opereze un număr total de 54 de magazine.
„Într-un an provocator, cu un context dificil și lipsit de predictibilitate, am reușit să păstrăm un ritm susținut al expansiunii în România. Am deschis 17 magazine în acest an, pe piețe unde eram deja prezenți și în noi teritorii din țară, centre urbane puternice, în care vrem să ne consolidăm treptat poziția de lider de proximitate. Ambiția noastră este să ajungem cât mai aproape de clienții noștri, să ne integrăm cât mai bine în stilul lor de viață și să-i inspirăm zilnic prin oferta noastră de produse de calitate. Vom continua 2021 în același ritm alert, cu deschideri de noi magazine în toate regiunile țării”, declară Raluca Hartmann, director general KIK România.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Strategia de expansiune KiK România va continua la începutul lui 2021 și va include consolidarea prezenței în zona Moldovei și Transilvaniei, dar și în Capitală, prin deschiderea planificată a peste 30 de magazine. Dezvoltarea va fi susținută și prin prezența în orașele mici și mijlocii, dar și în localitățile satelit ale marilor orașe.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Un alt pas important în dezvoltarea KiK România din ultimul an a fost promovarea tactică a beneficiilor și ofertele personalizate in-store, dar și în mediul online. KiK a inovat și în social media, și-a transformat canalele sociale în surse de inspirație pentru fani și s-a adaptat schimbărilor consumatorilor și modului în care își fac cumpărăturile la KiK.
Retailer de tip discount, KiK comercializează îmbrăcăminte și încălțăminte pentru femei, bărbați și copii, decorațiuni interioare, cosmetice, jucării, papetărie și produse pentru animalele de companie. Compania plănuiește să investească, anul următor, și în strategia de dezvoltare durabilă, care se va concentra pe soluții cu impact social în zone defavorizate și asupra mediului înconjurător. Zonele de interes vor fi educația și reciclarea.