Cu o experiență profesională de peste 23 de ani în domeniul financiar, în industriile farma, petrol și gaze și real estate, Giani Kacic va fi responsabil de activitatea financiară a companiei Teilor la nivel global.
Între 2018 și 2021, Giani Kacic a fost director financiar al Impact Developer & Constructor, companie listată pe Piața Principală la Bursa de Valori București (BVB), unde a obținut finanțări de aproape 100 milioane de euro prin facilități de credit și obligațiuni corporative și a realizat strategia și planul de dezvoltare pe zece ani a companiei. Anterior, timp de 15 ani, a ocupat funcții de conducere în Rompetrol, parte a KMG International Group, inclusiv cea de director financiar. Și-a început cariera profesională în industria farma, la Farmexim.
În calitate de director financiar al Teilor la nivel global, va fi responsabil de coordonarea operațiunilor financiare și contabile și va furniza direcții strategice pentru a sprijini consolidarea activităților companiei în România și dezvoltarea afacerii la nivel internațional. În acest proces, va colabora direct cu Consiliul de Administrație și echipa executivă Teilor.
“Odată cu atragerea recentă de capital prin BVB, extinderea rețelei Teilor în afara României a intrat într-un ritm accelerat de dezvoltare. Am pus întotdeauna accentul pe atragerea de talente din diverse domenii, deoarece de-a lungul anilor, s-a dovedit a fi un aspect crucial pentru a ne atinge obiectivele ambițioase. Astăzi, echipa Teilor înseamnă peste 500 de angajați, 12 naționalități, care lucrează împreună pentru a oferi clienților experiența unică Teilor”, declară Willy Dicu, CEO al Teilor.
Teilor deține cel mai mare lanț de bijuterii de lux din România. Are 56 de magazine fizice, dintre care șase sunt Teilor Exclusive, și oferă o serie limitată și atent selectată de bijuterii lucrate manual și incrustate cu diamante și pietre prețioase. Operează și cinci platforme online: teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.pl și teilor.bg.
Anul trecut, Teilor Holding, un grup de companii ce include lanțul de magazine de bijuterii de lux, Teilor, Teilor Invest Exchange și compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN a închis cu succes prima emisiune de obligațiuni corporative și atragerea a 45 de milioane de lei de la investitorii BVB. Obligațiunile au fost emise în lei și euro și sunt listate la Bursa de Valori București din 21 decembrie 2021. Circa 45 la sută din capitalul atras este direcționat către Teilor și va fi utilizat pentru extinderea rețelei de magazine de bijuterii în România și Europa, precum și pentru investiții în platforma de eCommerce.