Contractul a fost atribuit asocierii Leviatan Design (lider), Ubitech Construcții, cu subcontractanții/ terții/ ofertanții Petrodesign, Pintilie Partners Architecture Engineering, Instal Data Proiect, Start SRL, Triptic Architecture & Engineering, Vital Proiect, EPC – Consultanță de Mediu, Raluca Șerban Environmental Consultancy și Profesional Construct Proiectare. Valoarea contractului este de aproximativ 100 milioane lei fără TVA.
Aeroportul Henri Coandă este principala poartă aeriană a României, cu peste 17 milioane de pasageri tranzitați în 2025. Proiectul răspunde nevoii de a acomoda un trafic prognozat pentru anul 2040 de 30 de milioane de pasageri pe an, în condiții de siguranță, eficiență și confort comparabile cu marile aeroporturi europene.
Cătălin Podaru, fondator și CEO @ Leviatan Group: „Acest proiect reprezintă o responsabilitate majoră și o oportunitate de a ne pune expertiza în proiectare în serviciul unei infrastructuri esențiale pentru România. Ne dorim ca soluțiile dezvoltate să răspundă nu doar nevoilor actuale, ci și cerințelor de mobilitate ale următoarelor decenii”.
Principalul obiectiv al proiectului este proiectarea unui nou terminal de pasageri de circa 176.000 mp, dezvoltat modular, cu un trafic la orele de vârf de până la 6.500 de pasageri/ oră. Proiectul include minimum 48 de standuri noi de parcare aeronave, cel puțin 20 de punți de îmbarcare, noi căi de rulare, sisteme moderne de procesare a bagajelor, conectivitate multimodală rutieră și feroviară și o rețea de drumuri și pasaje de legătură între terminalul actual și cel viitor. Toate spațiile sunt dimensionate pentru a atinge standardul IATA Optimum Level of Service. Perioada alocată pentru etapa de proiectare este de 24 luni.
Caietul de sarcini realizat de Compania Națională Aeroporturi București pentru atribuirea acestui contract a impus un nivel tehnic remarcabil. A cerut explicit utilizarea BIM (Building Information Modeling) în toate fazele proiectului. Pentru Leviatan Design, această cerință se aliniază perfect cu expertiza companiei, care a devenit, la începutul acestui an, certificată BSI Kitemark™ pentru BIM.
DESPRE LEVIATAN DESIGN
Leviatan Design, parte a Leviatan Group, și-a început activitatea în 2012 și se concentrează pe furnizarea de servicii integrate de arhitectură și inginerie civilă. A devenit un furnizor de servicii complete în sprijinul proiectelor de tip Design & Build cu grad ridicat de complexitate și contribuie activ la dezvoltarea infrastructurii naționale.
