Într-un hotel, colegii ajung să se cunoască din mers: în pregătirea unui eveniment, într-o zi cu multe sosiri sau atunci când apare o situație pentru care trebuie găsită repede o soluție. Fiecare are un rol, iar colaborarea se construiește prin lucrurile pe care le rezolvă împreună.
Uneori, însă, ocazia de a-și cunoaște mai bine colegii apare în afara hotelului. Când pregătesc ghiozdane pentru copii, participă la o acțiune de ecologizare sau se întâlnesc la finalul unei curse de alergare.
În anul în care Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate, programul „35 de ani. 35 de fapte bune” aduce echipele în astfel de situații. Iar din răspunsurile angajaților se conturează o poveste despre atenția acordată celor din jur și despre felul în care o idee prinde contur atunci când fiecare găsește ceva de făcut.
Ce încape într-un ghiozdan
La școala din comuna Vulturești, județul Suceava, un elev a deschis ghiozdanul primit, s-a uitat înăuntru și a spus: „Are tot ce îmi trebuie mie la școală!”.
Pentru Liana, din echipa din Suceava, aceasta a fost confirmarea cea mai clară că pregătirile făcute împreună cu colegii avuseseră rost. Sortaseră rechizitele și pregătiseră fiecare ghiozdan cu atenție, gândindu-se la copiii care urmau să le primească.
„În clipa aceea am simțit cu adevărat că ajutorul nostru a contat, că efortul nostru le-a luat o grijă de pe umeri și le-a dat în schimb încredere”, povestește ea.
Campania „Back to School”, derulată împreună cu Fundația FEDUSA, a adus experiențe asemănătoare și pentru alte echipe. Ioana Andriescu, de la Continental Forum Oradea, își amintește mai ales momentul despărțirii: „La plecarea noastră, o fetiță a fugit și a îmbrățișat-o pe colega care i-a oferit ghiozdanul. A fost un gest spontan și sincer, care a transmis multă emoție”.
La Cuied, în județul Arad, Adela Sas, Front Office Manager la Continental Forum Arad, a privit întâlnirea și din perspectiva unui părinte. „Fiind mamă, știu câtă emoție se ascunde în spatele unui început de an școlar, cât de mult înseamnă pentru un copil un ghiozdan nou și cât de importante sunt acele mici bucurii care îi fac copilăria mai frumoasă”.
Aceeași perspectivă apare în mărturia Minei Nistor, ospătar: „M-a impresionat să văd bucuria sinceră din ochii copiilor și zâmbetele lor atunci când primeau lucruri pe care mulți dintre noi le considerăm firești, precum un stilou sau un penar”.
Conversațiile cu elevii au dat mai mult context acestor reacții. „În discuțiile cu elevii am aflat că, în unii ani, părinții lor nu au avut posibilitatea financiară de a le cumpăra aceste lucruri”, spune Camelia Costea, ospătar. Pentru Diana Simion, economist, participarea la distribuirea ghiozdanelor a fost ocazia de a vedea direct „cât de mult poate însemna un gest aparent simplu pentru un copil”.

Pregătirile îi aduc împreună pe colegi
Până la întâlnirile cu copiii, a existat munca de organizare. Călin Păcurar, achizitor, explică punctul de plecare: „Totul a pornit de la dorința de a face ceva concret pentru copiii care au nevoie de sprijin și de la convingerea că fiecare dintre noi poate contribui, într-un fel sau altul, la binele celor din jur”.
Colaborarea cu fundațiile și asociațiile a ajutat echipele să înțeleagă unde era nevoie de sprijin. În hoteluri, mobilizarea a adus laolaltă oameni cu responsabilități diferite.
„Am reușit să ne implicăm cu toții, nu doar voluntarii, ci și colegi din toate departamentele hotelului”, spune Gabriela Rigo, guvernantă, despre distribuirea ghiozdanelor.
Sprijinul pentru copii a luat și alte forme. Cristina Ulesan, asistent vânzări, povestește despre asigurarea meselor într-o tabără și despre oferirea unor tricouri și a unei mese de ping-pong. „Ne-am dorit să le oferim momente de relaxare și ocazia de a se bucura de activități împreună și alături de noi”.
Pentru Alexandra Dongolo, manager vânzări, timpul petrecut cu cei mici a contat în mod deosebit: „Elevilor implicați în aceste inițiative am încercat să le oferim nu doar ajutor material, ci și atenție, căldură și susținere emoțională”.
La Constanța, Georgiana Anca a regăsit aceeași satisfacție într-o petrecere organizată de echipă pe plajă. S-a alăturat inițiativei din „dorința de a face bine” și „de a fi un exemplu de urmat”, dar și pentru ocazia „de a ne cunoaște în primul rând pe noi ca și colegi, fiind din diferite departamente”. Cel mai mult i-a rămas în minte bucuria copiilor: „Am reușit să surprindem cele mai fericite chipuri ale unor copii care chiar aveau nevoie de petrecerea organizată de echipa noastră pe plajă”.
După astfel de întâlniri, se schimbă uneori și felul în care participanții privesc lucrurile obișnuite. „Aceste momente m-au făcut să apreciez mai mult ceea ce avem”, spune Bianca Jurcan, contabil-șef.

Fiecare aleargă în ritmul lui
Pentru alte echipe, implicarea a însemnat încălțăminte de alergare și o provocare acceptată împreună.
La Bucharest Half Marathon, unii colegi au venit cu spirit competitiv, alții cu dorința de a face mișcare și de a susține cauze sociale. Robert Mogodan povestește că participarea a fost și un motiv de a ieși din comoditatea biroului. Ca șef de departament, a ales să înceapă cu propriul exemplu: „Cel mai bun impuls pe care îl pot da colegilor din echipă este de a mă implica și eu”.
Victor Paducel își amintește în primul rând relația dintre colegi: „Ne-am mobilizat cu voie bună, ne-am încurajat reciproc și am transformat participarea într-o experiență de echipă, nu doar într-o activitate bifată pe listă”.
La Sibiu, Oana Batin a adus în echipă o cauză pe care o susține din 2018: proiectele Asociației de Poveste din cadrul maratonului. Colegele ei au ales să contribuie la același proiect, care, potrivit mărturiei sale, și-a depășit obiectivul de strângere de fonduri și a făcut posibile mai multe sesiuni de terapie pentru copii.
„Fiecare dintre noi s-a putut înscrie la cursa care i s-a potrivit. Acolo unde timpul a permis, ne-am încurajat de pe margine sau chiar din timpul cursei, iar cel mai frumos a fost să ne întâlnim după ce cursele au luat sfârșit și să sărbătorim împreună”, povestește Oana.

Grija se vede și în locurile lăsate în urmă
La Continental Forum Arad, Ancuța Han-Jurca, coordonator resurse umane, a participat alături de colegi la acțiunea de ecologizare organizată cu ocazia Zilei Naționale a Curățeniei, în parteneriat cu „Let’s Do It, Romania!”.
Echipa mai participase la asemenea inițiative, iar organizarea a venit firesc. Ancuței i-a rămas în minte numărul voluntarilor și, mai ales, prezența elevilor.
„M-am bucurat să văd că, prin efortul nostru comun, am lăsat în urmă un loc mai curat”, spune ea. Privindu-și colegii în această experiență, a recunoscut ceva familiar: „M-am simțit mândră să fiu alături de colegii mei și să regăsesc în această acțiune aceeași responsabilitate pe care o arată zi de zi la locul de muncă”.
O altă acțiune a dus o echipă Continental Hotels la un adăpost de câini din Vrancea, cu donații de lenjerii și alte lucruri necesare îngrijirii animalelor. Cristiana Costache, Sales Manager Drobeta, a fost printre cei care s-au mobilizat: „Ne-a bucurat foarte mult să vedem cât de receptivi au fost colegii noștri și cât de mult s-au implicat în acest proiect”.
Acolo, colegii au cunoscut o profesoară de geografie care și-a dedicat o mare parte din viață salvării animalelor. „Îngrijește aproximativ 300 de câini, salvează pui abandonați și primește animale cu probleme grave, cărora încearcă să le ofere o șansă la o viață mai bună”, povestește Cristiana.
Înaintea vizitei, profesoara îi trimisese Cristianei un mesaj care i-a rămas în minte: „Să vă îmbrăcați astfel încât să nu vă supărați dacă ei vă murdăresc… sunt foarte prietenoși și vor iubire”.
Întâlnirea a dat un sens foarte concret pregătirilor și donațiilor. Echipa a văzut ce presupune îngrijirea zilnică a animalelor și câtă muncă stă în spatele unui asemenea adăpost. „Donațiile oferite au fost importante și utile, însă întâlnirea cu profesoara ne-a ajutat să înțelegem și mai bine că binele înseamnă atât ce dăruim, cât și sufletul pe care îl punem în ce facem”, spune Cristiana.

Ce află colegii unii despre ceilalți
Din experiențele povestite revine aceeași observație: în afara sarcinilor de serviciu, colegii au ocazia să se descopere altfel. Să afle ce cauze susțin, ce îi motivează și cum aleg să contribuie.
Cristina Ulesan vorbește despre „disponibilitatea de a se implica, de a colabora și de a contribui cu sufletul, indiferent de departamentul din care fac parte”. Adela Sas a redescoperit oameni dispuși să ofere din timpul și energia lor pentru ceilalți. Pentru Cristiana Costache, acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri ale programului: „ne oferă ocazia să fim o echipă nu doar la locul de muncă, ci și atunci când putem face bine împreună”.
Pentru echipele Continental Hotels, aceste experiențe adaugă alte amintiri celor construite la lucru: o îmbrățișare primită la plecare, o întâlnire după linia de sosire, bucuria de a vedea un loc curat după câteva ore de muncă împreună.
Alexandra Dongolo leagă aceste gesturi de meseria pe care o practică în fiecare zi: „Uneori, nu trebuie să faci lucruri extraordinare pentru a avea un impact, ci doar să faci cu adevărat ce contează pentru cineva”.
