Tushi, tânărul indian care ajută elevii români să recupereze materia pierdută în pandemie

Narada, o echipă formată din antreprenori, manageri și oameni de acțiune, care își propun să schimbe sistemul de învățământ din România, pregătește o platformă gratuită de educație remedială, prin care decalajele severe de nivel de pregătire ale elevilor din România, accentuate de pandemie, să fie diminuate.

Între voluntarii care își dedică timpul și energia acestei inițiative se numără și Tushar Advani – Tushi -, un tânăr indian de 21 de ani, pasionat să mobilizeze comunitățile în acțiuni îndreptate spre binele tuturor. Tushi a venit a venit în România datorită tatălui său, stabilit aici de 26 de ani. Acesta a trăit cinci ani la Timișoara, apoi s-a mutat în București și și-a deschis propriul business. Înainte de asta, timp de 11 ani, cât a fost angajat, nu a avut voie să-și aducă familia în țară. Tushi și-a cunoscut tatăl abia la opt ani, când acesta a primit cetățenia română și și-a putut reuni familia la București.

Tushar s-a făcut remarcat în urmă cu un an, când proiectul “Generația Vot” s-a constituit într-o alternativă pentru educație civică. Ca Chief Operating Officer la Opportunity Week-end, le-a creat liceenilor posibilitatea să se implice în voluntariate și să participe la workshop-uri și alte activități extracurriculare, iar ca ambasador Grow a organizat tabere de public speaking, cu traineri din străinătate.

Sub organizarea sa, la Narada se conturează o comunitate națională de voluntari, în jur de 200, care își propune să devină o echipă eficientă, de intervenție de urgență în sprijinul educației remediale. Unul dintre scopurile concrete este dezvoltarea unui hotline pentru copiii care vor avea nevoie de ajutor pe platforma de educație remedială, ce va fi lansată în curând de Narada.

Articolul anterior

Mazars numește trei directori noi în echipa de management din România

Articolul următor

Ferrero își extinde spațiul de birouri în a doua cea mai înaltă clădire office din România

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share