Răzvan Munteanu este noul Chief Financial Officer (CFO) al retailerului Mega Image, parte a grupului Ahold Delhaize.
Răzvan Munteanu, care va face parte din Comitetul Executiv al Mega Image și din echipa de management financiar a Ahold Delhaize Europa, a preluat rolul de CFO de la Hadewych Vermunt. Acesta se alătură echipei Delhaize Le Lion, Belgia, în calitate de CFO.
Noul CFO al Mega Image are aproape 20 de ani experienţă în domeniul financiar, iar până de curând a avut funcția de Cluster CFO al grupului Sandoz pentru regiunea de Est. Înainte de preluarea acestei funcții, Răzvan a fost Country CFO la Novartis România și Sandoz România. Și-a început cariera la Unilever România, iar apoi a preluat roluri internaționale în același grup, în Olanda și Marea Britanie. A absolvit un program de Executive MBA al Vienna University of Economics and Business.
Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea care cuprinde în prezent 880 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Oradea, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional care operează pe trei continente.