Microsoft, Google, Continental, Oracle și Bosch, cei mai doriți angajatori în România, în 2025

de A M

Catalyst Solutions anunță rezultatele studiului „Cei mai doriți angajatori”, derulat în noiembrie 2024 – aprilie 2025, pe un eșantion de 12.161 tineri aflați la început de carieră și profesioniști din România, din domeniile IT&C, inginerie, științe sociale și economice.

Studiul reprezintă cel mai amplu instrument de evaluare a atractivității angajatorilor la nivel național și oferă o perspectivă detaliată asupra comportamentului și așteptărilor candidaților față de angajatori. Rezultatele au fost prezentate, în premieră, la conferința regională de employer branding, EBcon 2025.

Pentru al 20-lea an consecutiv, studiula fost realizat la nivel național. Top 100 Cei mai doriți angajatori este un clasament realizat în baza răspunsurilor libere și neasistate la întrebarea: „Care este topul primilor 5 angajatori pentru care îți dorești să lucrezi?”. Numărul ridicat de nominalizări pentru titlul de cel mai dorit angajator poate fi influențat de factori precum dimensiunea organizației, prezența geografică extinsă sau varietatea rolurilor disponibile în companie.

Studiul reprezintă cel mai amplu instrument de evaluare a atractivității angajatorilor la nivel național.

Cum privesc companiile recunoașterea ca angajator de referință pe piața muncii?

Adina Vidroiu, Director Resurse Umane, Microsoft EurA & Ungaria: „Titlul de Cel Mai Dorit Angajator ne onorează și ne responsabilizează totodată. Este o recunoaștere a eforturilor noastre susţinute de a construi un mediu de lucru în care inovația se împleteşte natural cu grija față de oameni.

Pentru Microsoft România, performanța reprezintă un efect al unei asocieri perfect balansată între autenticitate, colaborare și încredere. Atunci când susținem oamenii să se dezvolte, să descopere şi să folosească zi de zi tot ce au mai valoros, putem crea împreună un viitor mai bun atât pentru organizație, dar mai ales pentru societate”.

Simona Berbec, Market HR CEE Google: „Suntem onorați și profund recunoscători să facem parte din top 5 al celor mai doriți angajatori. Această apreciere ne confirmă încă o dată că angajamentul nostru continuu de a crea un mediu de lucru inovator, cu impact, dar și unit. Anul acesta are o însemnătate deosebită pentru echipa noastră locală, fiindcă sărbătorim 15 ani de când Google a deschis primul birou în România.

În ultimul deceniu și jumătate, am avut privilegiul de a crește alături de mediul tehnologic românesc, cultivând talentul și contribuind la dinamismul economiei locale. Recunoașterea ca angajator de top într-un an aniversar atât de important este cu atât mai semnificativă.

Rămânem dedicați în cultivarea unul loc de muncă unde colegii noștri pot prospera, inova și face o diferență reală. Această recunoaștere ne inspiră să continuăm să investim în echipa noastră și să susținem mai departe valorile ce definesc Google, respectul pentru utilizatorii noștri, deschiderea de oportunități și convingerea că munca fiecărui individ poate și are un impact valoros”.

Lucia Iliescu-Brădean, Country HR Manager Continental în România: „Sunt onorată de dubla recunoaștere a Continental ca unul din top 3 cei mai doriți angajatori din țară și cel mai dorit angajator din sectorul automotive.

Mândria este cu atât mai mare întrucât compania pe care o reprezint își menține poziția fruntașă în top de mulți ani, și asta doar grație angajaților noștri dedicați, a proiectelor inovatoare la care lucrează și a mediului de lucru în care își desfășoară activitatea. Aceste două premii reflectă angajamentul pentru excelență al echipei și impactul pozitiv asupra comunităților în care activăm: Brașov, Iași, Sibiu și Timișoara”.

Cristina Corello, HR Director, Bosch Romania: „În acest an, ne reafirmăm angajamentul de a le oferi colegilor noștri o experiență împlinitoare, care să le susțină dezvoltarea personală și profesională, menținând în același timp un echilibru adecvat între viața profesională și cea personală.

Faptul că suntem recunoscuți ca unul dintre cei mai doriți angajatori la nivel național reconfirmă faptul că inițiativele, proiectele și parteneriatele pe care le urmărim se adresează eficient nevoilor candidaților și ale angajaților, și se aliniază în același timp cu obiectivele de business ale companiei.

Suntem mândri că eforturile noastre continue ne-au permis să menținem aceleași standarde înalte ca anul trecut. Ca organizație orientată spre viitor, obiectivul nostru strategic în ceea ce privește brandul de angajator este să rămânem o alegere de top pentru toate grupurile de talente relevante”. 

Cristina Stoica, HR Director Oracle Romania: „Suntem onorați să ne regăsim și anul acesta în topul celor mai doriți angajatori din România. Primim cu brațele deschise recunoașterea națională pentru implicarea constantă a angajaților noștri în proiecte de voluntariat, de susținere a comunității, și pentru toate acțiunile pe care le-am inițiat sau le-am continuat în direcția asigurării unui mediu de lucru cât mai plăcut, deschis și profesionist.

Prin toate proiectele locale, Oracle asigură dezvoltare durabilă și relevantă, atât pentru candidații juniori, cât și pentru profesioniștii cu experiență solidă din România”.

Ioana Ielciu, General Manager Darwin Romania: „Suntem onorați să fim incluși în topul Cei mai doriți 100 de angajatori din România, în acest an. Această recunoaștere subliniază angajamentul nostru față de oamenii noștri și cultura pozitivă pe care o promovăm. Angajații noștri talentați sunt esența companiei, iar dedicarea și inovația lor ne inspiră constant.

Ne mândrim cu beneficiile pe care le oferim și cu un mediu care sprijină dezvoltarea personală și profesională. Suntem o companie de tehnologie și suntem entuziasmați de oportunitățile de dezvoltare interne ca parte din grupul Marsh McLennan. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la această realizare”.

Pe lângă Top 100 Cei mai doriți angajatori, ediția din acest an aduce două noutăți importante: Top New Entry și, în premieră, Top Great Company Culture. Top New Entry evidențiază companiile care au intrat pentru prima dată în top 100 Cei mai doriți angajatori, care au reușit să atragă atenția prin practici de management, cultură organizațională sau beneficii oferite angajaților și astfel să se poziționeze ca un angajator de top în România. 

Pe lângă top 100 Celor mai doriți angajatori și New Entry, anul acest sunt prezentate în premieră Top Great Company Culture – un clasament ce pune accentul pe cultura organizațională și pe modul în care ea contribuie la atractivitatea angajatorului. Topul răspunde interesului crescut al candidaților pentru un mediu de lucru prietenos, echilibrul între viața profesională și cea personală și pentru atmosfera relaxantă din companii. Pe lângă criterii precum pachetul salarial sau oportunitățile de dezvoltare, cultura organizațională devine un factor-cheie în alegerea angajatorului dorit.

Datele colectate sunt prelucrate și organizate sub formă de rapoarte diferențiate în funcție de interesul candidaților pentru anumite industrii, de background-ul academic și nivelul de experiență. Tipurile de rapoarte disponibile sunt: Business, Engineering, IT&C, Retail, FMCG, BPO. Detalii despre tipurile de rapoarte și informații din studiu sunt disponibile la adresa angajatori@catalyst.ro.  

DESPRE CATALYST SOLUTIONS

Este o companie de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 19 ani de experiență, a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu:     

  • DevTalks Romania, conferința IT care reunește 7.000 de profesioniști pasionați de web, online, cloud computing, big data și alte tehnologii sau trenduri IT.      
  • DevCon, cea mai influentă conferință dedicată profesioniștilor IT.   
  • hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare.     
  • Angajatori de TOP, cel mai mare eveniment de carieră din România – are loc de două ori pe an şi aduce împreună 300+ angajatori, în Timișoara și București.  
  • Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 250 de tineri români.     
  • Studiul Cei mai doriți angajatori, cel mai cuprinzător instrument de pe piață care măsoară gradul de atractivitate al brand-urilor de angajatori și așteptările pe care tinerii le au de la ei.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.