Ministrul Finanțelor: Cazierul fiscal și poprirea electronică, pe site-ul ANAF, până la sfârșitul anului

Eugen Teodorovici, ministrul demis al Finanţelor Publice, a anunțat că, până la finele anului, cazierul fiscal va fi pus pe site-ul ANAF şi va funcţiona poprirea electronică, iar programul de informatizare a acestei agenţii este în grafic, până la termenul din 2020.

“S-au făcut achiziţii de echipamente, iar până la finalul anului 2020 tot sistemul informatic pe ANAF va fi finalizat, adică tot ce mai trebuie cumpărat pe infrastructură, servere şi restul, plus partea de aplicaţii. Exact cum s-a gândit în proiectul cu Banca Mondială”, a declarat Teodorovici, citat de Agerpres.

Conectarea la sistemele informatice ale altor instituţii – primării, poliţie, CAS etc. – este cea mai simplă parte, susţine el, dar va cădea în sarcina următorului ministru. “Când am cumpărat echipamentele, am spus că trebuie să permită rularea oricărei tehnologii, ca să nu avem discuţii”.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Potrivit lui Teodorovici, toate primăriile din România – mai sunt vreo 1.000 din 3.200 – vor fi înscrise în sistemul PatrimVen, pentru a beneficia de accesul la informaţii despre cei care licitează, care depun oferte la primării, inclusiv cazier fiscal. “Cazierul fiscal va fi pus pe site-ul ANAF până la final de an. E deja în lucru chestiunea asta. Cum e şi poprirea electronică, ca să nu mai fie blocajele pe conturile companiilor. Totul va fi postat pe site-ul ANAF, pentru a nu mai face nici o deplasare contribuabilul. La poprire, aplicaţia este deja făcută, poate să ruleze imediat. Poprirea electronică se regăseşte într-un pachet legislativ, în cele 12 acte normative depuse de mine la Parlament. Pachetul a trecut de Senat şi aşteaptă la Camera Deputaţilor. La final de noiembrie, sigur intră în vigoare. La Cameră au fost obţinute avize de la câteva comisii, urmează Comisia de buget-finanţe, promulgarea va fi imediată”, afirmă Teodorovici.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share