Fost șef al Fiscului: Ministerul Finanțelor desființează de facto ANAF și preia Marii Contribuabili şi direcţiile regionale

Guvernul pregăteşte o Ordonanţă prin care Ministerul Finanţelor Publice (MFP) urmează să preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) Direcţia Mari Contribuabili şi direcţiile regionale, susține fostul șef al Fiscului, Gelu Diaconu.

“Într-un proiect de OG care mi-a parvenit săptămâna trecută, gașca diletanților de la MFP desăvârșește opera de descompunere a structurilor ANAF. După ce au preluat activitatea de informatizare de la ANAF și nu au făcut decât să distrugă proiectul cu Banca Mondială, de această dată prevăzuseră să preia și activitatea de soluționare a contestațiilor. Dar, astăzi, sunt atenționat că au introdus pe șest un articol la finalul ordonanței, prin care MFP va prelua administrarea marilor contribuabili și direcțiile regionale de administrare fiscală. Pesemne că ANAF va rămâne cu administrațiile județene. Demența e totală în capul acestor infractori, care nu se mulțumesc să se îmbogățească din banul public. Vor să vulnerabilizeze ce a mai rămas din Statul Român. Să distrugă orice pârghie prin care statul de drept le poate încurca activitățile infracționale. Așadar, iată situația la zi în principalele instituții care gestionează banul public: MFP-ANAF: politica fiscal-bugetară la un loc cu administrarea fiscală, ministerul încheie acte administrativ fiscale, el soluționează și contestațiile, asigură informatizarea, dar nu și procedurile/ asistență contribuabili, patrimoniul se disipează brownian, etc., etc. Pe scurt… o nebunie! O struțo-cămilă din capetele înfierbântate ale <finanțiștilor> psd-iști”, scrie Gelu Diaconu pe Facebook.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Acesta cere public “tuturor oamenilor întregi la minte”, cu responsabilități în statul român, să intervină energic pentru a stopa aprobarea acestei ordonanțe, care conține o multitudine de alte măsuri de politică fiscal-bugetară, ce arată adevărata dimensiune a dezastrului finanțelor publice. “Azi v-am semnalat doar faptul cel mai grav!”, avertizează Gelu Diaconu.

Prevederile din ordonanța la care face referire Gelu Diaconu:

“ART. 46 – (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Finanțelor Publice supune spre aprobare Guvernului hotărârea de modificare a actelor normative de organizare și funcționare ale Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naţionale de Administrare Fiscală.

(2) În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii prevăzute la alin.(1), Ministerul Finanțelor Publice preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, pe bază de protocol de predare-preluare, numărul de posturi, personalul, patrimoniul și prevederile bugetare corespunzătoare activității preluate”, se arată în proiectul de OG”.

Articolul anterior

PwC România lansează și în România programul de certificare Business Coaching Diploma

Articolul următor

Cel mai important proiect comercial din Braşov are un nou director

Articole din aceeași categorie
Total
1
Share