Aproape 150.000 de români și-au căutat un loc de muncă, în octombrie, pe eJobs

de A M

„Șofer”, „inginer”, „contabil”, „manager”, „asistent medical” sau „consilier juridic” au fost cuvintele-cheie cel mai frecvent folosite de cei aproape 150.000 de români care și-au căutat un job, luna trecută, pe platforma de recrutare eJobs.ro.

„Agent vânzări” şi „asistent vânzări” au fost alte două expresii-cheie care au înregistrat mii de căutări. Și „remote”, „part time” şi „internship” au suscitat un interes crescut în rândul candidaţilor, ceea ce reflectă noul mod de lucru pe piaţa muncii. Acestea sunt şi strâns legate de numărul tot mai mare de tineri care vor să se angajeze.

„Vorbim despre candidaţi care au mers ţintit spre aceste joburi şi în cazul cărora putem vorbi şi de un grad ridicat de relevanţă atunci când aplică pentru un anumit post, pentru că, în mod natural, cauţi joburile cu care eşti compatibil din punctul de vedere al pregătirii şi experienţei profesionale. Aceste căutări exprimă foarte bine ce se întâmplă pe piaţă şi care sunt categoriile de candidaţi care fie au rămas fără job în ultima perioadă, fie nu mai sunt mulţumiţi de jobul actual”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Atunci când au efectuat căutări în funcţie de industriile în care ar vrea să lucreze, candidaţii au pus pe primul loc vânzările, urmate de call-center, marketing, resurse umane, contabilitate şi IT. „Este destul de evident că, în acest moment, candidaţii sunt cu ochii pe mişcările de pe piaţă şi urmăresc ce se întâmplă nu doar la nivelul joburilor, ci şi care este evoluţia economiei, în general. De aceea, vedem cum cresc căutările active pe acele domenii sau pe acele specializări care sunt stabile, care scot constant un număr mare de joburi noi pe piaţă sau care nu au fost foarte afectate de criza ultimelor luni”, explică Bogdan Badea.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Căutările candidaţilor oglindesc oferta disponibilă, în condiţiile în care, în octombrie, cele mai multe joburi noi au fost postate pentru domeniile transport/ distribuţie, vânzări, administrativ/ logistică şi relaţii clienţi/call center. În total, circa 33.000 de joburi noi au fost postate pe eJobs, în octombrie.

Deşi numărul de candidaturi pentru străinătate a scăzut semnificativ în ultimul an, joburile ce presupun cunoaşterea avansată a unei limbi străine se află în continuare în vizorul candidaţilor. Cele mai multe căutări au fost făcute pentru joburile care vorbesc germană, franceză, italiană şi spaniolă. „Toate aceste cuvinte-cheie ne arată că segmentul de candidaţi cu experienţă, specialişti, cu studii superioare – white collar, aşa cum sunt cunoscuţi – este foarte activ în această perioadă. Se uită la ce se întâmplă pe piaţă şi aplică mult mai mult decât o făceau până acum”, arată Bogdan Badea.

În acest moment, peste 23.000 de locuri de muncă pentru România şi străinătate sunt disponibile pe ejobs.ro.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.