Multinaționalele revin în România: cerere pentru peste 22.000 de metri pătrați de birouri, în București

Companiile multinaționale nou-intrate pe piața de birouri din București au generat peste șase la sută din cererea de închiriere în prima jumătate a anului, o pondere ușor mai mare decât în anii anteriori. Tranzacțiile preconizate pentru perioada următoare indică o revenire treptată a interesului pentru Capitală, observă consultanții Colliers.

de A M

De la începutul anului, cererile pentru spații de birouri de peste 500 de metri pătrați din partea unor multinaționale noi însumează mai mult de 22.000 de metri pătrați, iar circa jumătate sunt gestionate de Colliers.

Daniela Popescu, director, Tenant Services & Workplace Advisory, Office360 @ Colliers: „În primele șase luni ale anului, companiile nou-intrate pe piața locală au închiriat aproximativ 7.000 de metri pătrați de birouri. Mai important, în ultimele luni vedem mai multe companii care analizează intrarea pe piață sau extinderea unor operațiuni în București, după o perioadă în care deciziile de investiții au fost mult mai prudente. Avem mai multe discuții concrete și proiecte care avansează decât în anii anteriori, ceea ce este un semnal încurajator. Bucureștiul revine treptat pe lista companiilor care analizează noi centre de servicii sau extinderi, iar dacă aceste proiecte se concretizează, efectele vor deveni vizibile din 2027”.

O parte dintre proiectele aflate în lucru presupun operațiuni ce ar putea implica peste 50-100 de angajați, ceea ce le face relevante nu doar pentru piața de birouri, ci și pentru economia locală și sectorul serviciilor. Colliers subliniază că datele privind companiile nou-intrate reprezintă estimări interne. Având în vedere gradul redus de transparență specific unor astfel de tranzacții, este posibil ca volumul real al intrărilor noi să fie mai ridicat decât cel identificat acum.

Semnalele pozitive sunt susținute de evoluțiile din principalele economii occidentale, unde încrederea companiilor și indicatorii de activitate s-au îmbunătățit în ultimele trimestre și susțin perspectiva reluării investițiilor și a planurilor de extindere. Deși ritmul de creștere economică rămâne moderat, mai mulți indicatori din zona euro au revenit la cele mai bune niveluri din ultimii ani și sugerează o recuperare graduală a activității economice.

Pentru România, un avantaj important rămâne combinația dintre costurile competitive și productivitatea ridicată, în special în servicii. Interesul este alimentat și de procesele de optimizare pe care numeroase companii le desfășoară la nivel global. În căutarea unor modele operaționale mai eficiente, multe organizații identifică România ca o soluție rapidă pentru optimizarea costurilor, fără compromisuri semnificative în ceea ce privește accesul la talent și calitatea serviciilor. Acest context continuă să susțină proiecte de relocare, consolidare sau extindere a centrelor de servicii și a funcțiunilor-suport.

Potrivit datelor Eurostat analizate de Colliers, în activitățile profesionale, științifice și tehnice, România are un raport de aproape 3 între nivelul producției și costurile salariale, una dintre cele mai mari valori din Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, pentru fiecare euro cheltuit cu forța de muncă în acest sector al economiei se generează circa trei euro, nivel depășit ușor doar de Italia, cu 3,3, și Belgia, cu 3,2. Polonia este la 2,3, iar Ungaria la 1,7.

Semnalele pozitive vin însă cu un grad ridicat de prudență. Unele companii își amână sau reevaluează proiectele din cauza dificultăților din sectoarele în care activează, iar Colliers a observat inclusiv cereri de leasing retrase temporar. Incertitudinile economice și politice interne pot întârzia deciziile de investiții în lunile următoare.

DESPRE COLLIERS

Este o companie globală de servicii profesionale și management al investițiilor, cu un model de afaceri diversificat, care operează prin trei platforme de top în industrie: Servicii Imobiliare, Engineering și Managementul Investițiilor.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.