„Mutarea” biroului acasă duce business-ul Miele în România la un nivel-record: peste 13 milioane de euro, în 2020

Producătorul de echipamente electrocasnice premium Miele a încheiat anul trecut cu o creștere de 34 la sută a afacerilor din România, față de 2019.

Schimbarea comportamentului de consum al clienților, determinată de restricțiile impuse de autorități, a reprezentat unul dintre principalii piloni de creștere ai brandului în 2020. Transformarea propriei locuințe în birou, concomitent cu necesitatea de a crea un climat de siguranță, i-au impulsionat pe mulți dintre clienți să investească în electrocasnice premium.

„Poate că înainte de pandemie mulți nu găteau acasă sau aveau personal pentru curățenie. Mulți nu dețineau un espressor, deoarece fie cumpărau cafeaua din locuri specializate, fie foloseau espressorul la birou. Odată cu schimbarea acestor obiceiuri, s-au modificat și dorințele și necesitățile: mulți au vrut un espresso ca în cafeneaua preferată, dar la ei acasă, și au achiziționat un espressor Miele, alții și-au descoperit pasiunea pentru gătit și au investit într-un cuptor și o plită cu funcții noi și cu programe automate, în timp ce alții au prioritizat curățenia, astfel că au vrut un aspirator performant, silențios și igienic, sau chiar un robot”, explică Loredana Butnaru (foto), General Manager Miele România.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Noile priorități se remarcă și în tipologia comenzilor. În 2020, cea mai mare a fost de aproape 27.000 de euro. Comanda cea mai „bogată” a cuprins 17 produse. Trendul de creștere s-a menținut și în cazul celui mai important eveniment de reduceri al anului, Black Friday, care a înregistrat un plus de 20 la sută față de 2019.

„Am câștigat nu doar la nivel financiar, ci și social. Confortul și siguranța ce caracterizează electrocasnicele Miele au convins tot mai mulți clienți să investească pentru prima dată în noi anul trecut, odată cu adoptarea pe scară largă a sistemului de work from home. De altfel, cele mai vândute produse au fost exact cele care includ aceste componente, precum plitele, hotele, mașinile de spălat vase, cuptoarele, dar am remarcat o cerere în creștere față de 2019 și pentru produsele de curățare, cum ar fi detergenții și soluțiile de igienizare a electrocasnicelor”, spune Loredana Butnaru.

O schimbare importantă a fost reprezentată și de adoptarea pe o scară mult mai largă a comerțului electronic în România. Clienții au optat pentru acest canal pentru a reduce necesitatea interacțiunii fizice. Siguranța și igiena propriei locuințe au caracterizat și acest sector de vânzări, astfel că magazinul online Miele a fost utilizat de clienți pentru a achiziționa peste 900 de aspiratoare, peste 300 de mașini de spălat rufe și peste 200 de uscătoare.

Miele și-a continuat strategia de extindere a rețelei de magazine proprii. La începutul anului trecut, a fost operaționalizat primul showroom din regiunea Moldovei, la Iași, iar luna decembrie a marcat inaugurarea celui de-al treilea showroom din București și al șaptelea din țară. În 2021, brandul își propune să mențină acest trend de extindere, cu cel puțin încă un magazin propriu.

Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli. Acestei linii de produse i se adaugă mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și uscătoarele pentru uz comercial și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional). Înființată în 1899, compania are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în Austria, Cehia, China și România.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share