Noul drum al Irinei Socol, fondatoarea Siveco: “Am avut niște alegeri de făcut. Am plătit pentru ele”

Foto: Mediafax

Irina Socol susține că “nu este zi în care să nu regrete” greșelile din trecut, care i-au adus o condamnare la închisoare, și își dorește din tot sufletul ca “România să nu revină niciodată la epoca corupției cvasi-generalizate în achizițiile publice”.

Fondatoarea companiei Siveco este acum consultant internațional, lucrează cu companii și instituții europene și își împarte timpul între Bruxelles, Viena și București. Într-o postare pe Facebook, Irina Socol spune că, din 2014 și până acum, a primit multe întrebări cu privire la diverse evenimente și întâmplări ce-i implicau numele, și crede că absența comunicării a fost o eroare.

“În primul rând, îmi pare foarte rău că am luat parte la tot sistemul de compromisuri, care a fost o practică cvasi-generalizată până acum câțiva ani. Nu este zi în care să nu regret. Noi am început firma din pasiune pentru software și tehnologia informației și am reușit să facem lucruri extraordinare – sisteme care sunt apreciate la nivel internațional. Am fost un grup de premianți, olimpici, ingineri sau matematicieni. Când mă uit în spate, văd peste 20 de ani de muncă neîntreruptă, pe brânci, și, deodată, peste noapte, în 2014, vine realitatea dură a arestului”, scrie Irina Socol.

Totuși. nu se consideră o victimă a cuiva. Și-a recunoscut faptele, și-a acceptat pedeapsa, a ispășit-o și a făcut “tot ce a putut” pentru a repara prejudiciul către stat. “Am făcut-o cu toate dividendele neîncasate în ultimii 15 ani – 11,5 milioane de euro -, bani cu care intenționam să deschidem reprezentanțe în câteva capitale importante. Am folosit banii economisiți pentru investiții pentru a plăti integral și foarte rapid prejudiciul. Este un caz unic. Am făcut-o pentru că ne-am asumat un nou parcurs, respingând orice ar putea avea legătură cu practici ale trecutului”.

Deseori sunt întrebată dacă justiția va reuși să facă lumină în toate aceste cazuri care implică companii cunoscute sau nume celebre din business și răspund că nu știu, pentru că nu pot vorbi decât pentru ceea ce cunosc.

“Fără a încerca să caut vreo justificare, aș vrea să fac o precizare: lucrurile incorecte nu au fost niciodată inițiativa noastră. Ne trezeam în mijlocul proiectelor, după luni în care zeci de programatori lucrau la un proiect, cu sugestii și solicitări imperative. Eu am avut niște alegeri de făcut. Am plătit pentru ele. Îmi doresc din tot sufletul ca România să nu revină niciodată la epoca corupției cvasi-generalizate în achizițiile publice. Dar am lucrat și cu oameni excepționali în zona publică, cu funcționari impecabili, oameni integri. Adevărul este că, o lungă perioadă de timp, așa au funcționat lucrurile în România. Cum am spus și mai sus, trecutul nu îl putem schimba, dar putem construi altfel viitorul”.

Irina Socol afirmă că în România există multe companii solide, cu capacități tehnice bune, și este convinsă că acestea vor rezista. În schimb, “se vor prăbuși doar cutiile de carton, companiile fără capacități tehnice, dar care câștigau licitații fără a fi pregătite să implementeze proiectele”.

După ce și-a cedat acțiunile celor 36 de manageri din cadrul companiei, Irina Socol crede că Siveco va rămâne un centru de excelență în IT, la nivel european. “Sunt absolut convinsă de acest lucru, pentru că știu ce nivel uriaș de expertiză tehnică există în companie și am o foarte mare încredere în noul președinte director general. Florin Ilia este nu doar un matematician de excepție, ci și un lider care are capacitatea să ducă Siveco la un alt nivel. Este o companie foarte puternică, solidă, a avut puterea să treacă cu bine peste greutăți. Este principalul furnizor de software industrial din România și singura companie românească de IT care lucrează pentru Comisia Europeană”.

Irina Socol a fost trimisă în judecată în noiembrie 2014 de către procurorii Parchetului Curții de Apel București, după ce a fost acuzată că a pus bazele unui mecanism evazionist în care a angrenat firma pe care a înființat-o, Siveco. În același dosar au fost trimiși în judecată Aurora Ecaterina Crusti (fost președinte comercial adjunct al Siveco România), Tiberiu Grabany, Dumitru Constantinescu, Valentina Gogu Mihai și Nicolae Gogu Mihai. La jumătatea anului trecut, Irina Socol a fost eliberată condiționat din executarea pedepsei de doi și jumătate de închisoare.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share