Prima mea amintire cu Oana este din liceu. Cred că ne-a făcut cunoștință Mirela, nu mai știu exact. Țin minte o blondă sexy, cu un râset care scutura geamurile, și mai țin minte că i-am invidiat părul ondulat și rezistent la nenumăratele schimbări trăsnite ale proprietarei.
Avea o fustă de blugi și o bluză albă. Atunci am și devenit prietene, pe loc. Este imposibil să nu o iubești și să nu o placi. Pentru că râde, glumește, iubește viața așa cum puțini știu să o facă și este cel mai optimist om pe care îl cunosc. Și cel mai perseverent. Absolut tot ceea ce și-a pus în cap să facă a făcut, dând întotdeauna dovadă de o perseverență fantastică.
Acea perseverență, acel optmism, acea iubire de viață și de copil, sunt ceea ce o țin în viață acum, a doua oară când a primit diagnosticul care pe mulți alții îi zdruncină și le omoară sufletul înainte ca boala să le ia trupul: cancer!
Vă scriu și vă implor: ajutați-mă să o ajut. Avem nevoie de lumină ca a ei în lume. Orice donație ajută, absolut fiecare bănuț. Aici este link-ul pe care îl puteți folosi pentru a dona. Renunțați, vă rog, la două beri, două pachete de țigări, două înghețate, pentru a da șansa unei fetițe de opt ani să învețe de la mama ei ce înseamnă râsul.
Am să vă scriu și câteva cuvinte despre ea, așa istoric punând problema. Nu a avut multă susținere ca să termine facultatea, dar a râs de toți cei care nu credeau în ea și a terminat specializarea de limba română. Apoi a dat tuturor peste nas și a făcut apoi și masterul, așa, în loc de sâc! Vine dintr-o familie mono-parentală marea majoritate a timpului, indiferent dacă exista un tată de împrumut sau nu. A iubit și din iubire s-a născut fetița adorabilă, Cristiana. A rămas mamă singură și a ajuns în UK. Și s-a descurcat și acolo, viața a fost bună cu ea. Până în 2014, când a fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiul IV. A luptat ca o leioaică și în doar șase săptămâni celulele canceroase s-au redus de la 11.000 la 23, în urma chimioterapiei. Lucrurile mergeau spre bine, dar în 2017 cancerul s-a întors. Și lupta a reînceput.
Așa că vă implor: donați!
Articol scris de Andreea Hrab
