Românii nu știu cum să reacționeze și să ajute persoanele care se confruntă cu tulburări neurologice, arată un experiment social al Clinicii Neuroaxis, filmat cu camera ascunsă.
Rezultatele experimentului sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că cel puțin una din trei persoane se vor confrunta pe parcursul vieții cu o tulburare neurologică. Acest tip de afecțiuni este principala cauză pentru dizabilitate și a doua cauză de deces la nivel mondial.
Chiar dacă prevalența unor afecțiuni ca Boala Alzheimer, Boala Parkinson, epilepsie, accidentul vascular cerebral sau scleroza multiplă este în creștere, nivelul de informare publică cu privire la nevoile pacienților rămâne scăzut îi condamnă la izolare socială.
- Majoritatea profesioniștilor HR folosesc instrumente de inteligență artificială în munca lor. ChatGPT, cel mai folosit
- Două treimi dintre angajați traversează o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Cel mai mult îi afectează că nu câștigă suficient și instabilitatea politică
- Microsoft, Google, Continental, Oracle și Bosch, cei mai doriți angajatori în România, în 2025
La invitația Clinicii Neuroaxis, actorul Teatrului Excelsior, Alex Călin, a realizat un experiment social, pentru a măsura nivelul de conștientizare a românilor față de nevoile pacienților care trăiesc cu afecțiuni neurologice.
Clinica Neuroaxis lansează campania Împreună suntem #NeuroPuternici și militează pentru reintegrarea în societate a pacienților cu tulburări neurologice.
„În ultimii doi ani de pandemie, am simțit pe pielea noastră efectele necruțătoare ale izolării sociale. Din nefericire, mulți dintre pacienții cu boli neurologice trăiesc permanent într-o stare de izolare care le afectează și mai tare calitatea vieții. Pentru această realitate suntem cu toții responsabili și purtăm o parte din vină. Izolarea pacienților neurologici are loc nu pentru că ei nu ar putea trăi printre noi, ci mai degrabă pentru că noi nu suntem pregătiți să trăim printre ei.
Din acest motiv, pacienții cu afecțiuni precum Scleroză Multiplă, Epilepsie, Boala Parkinson, Boala Alzheimer sau Accidente Vasculare Cerebrale aleg să trăiască izolați, departe de viața activă a societății. Știm însă că educația a fost dintotdeauna capabilă să schimbe destine și este timpul să schimbe, în sfârșit, și destinele pacienților neurologici. De aceea, lansăm campania Împreună suntem #NeuroPuternici și promovăm, cu ajutorul educației, reintegrarea în societate a pacienților cu tulburări neurologice”, anunță Dr. Dan Mitrea, director medical al Clinicii Neuroaxis.
Actorul Alex Călin spune că experimentul social la care a luat parte l-a ajutat să înțeleagă mai bine provocările pacienților cu afecțiuni neurologice, dependența față de infrastructura specială și față de ajutorul celor din jur.
„Experimentul mi-a dat ocazia să mă pun în pielea unui pacient cu tulburări neurologice și să înțeleg, măcar într-o mică măsură, care sunt provocările cu care se confruntă, cum se simte dependența față de infrastructura urbană încă neadaptată cu adevărat persoanelor cu nevoi speciale și dependența de ajutorul celor din jur, care fie nu au timpul sau răbdarea necesară, fie nu știu cum îi pot ajuta pe cei cu afecțiuni neurologice. Este extrem de important un astfel de experiment, care ne pune oglinda în față și ne arată pe unde ne situăm ca societate. La fel de importantă este o campanie de conștientizare a greutăților cu care se confruntă persoanele de multe ori invizibile pentru cei din jurul lor”, arată Alex Călin.




Ca să sprijine reintegrarea în societate a bolnavilor care trăiesc cu afecțiuni neurologice este necesar să le înțelegem cu adevărat nevoile. Simona Tănase, președinta Asociației Învingătorii Sclerozei Multiple, spune că, de multe ori, preconcepțiile existente în societate și incapacitatea angajatorilor de a-și adapta cerințele de muncă îi forțează pe acești pacienți să se autoizoleze.
„Chiar dacă am fi tentați să spunem că afecțiunile neurologice ne fac să ne pierdem relațiile și locul de muncă, adevărul este că societatea e cea care izolează, nu boala. Asta se întâmplă din cauza lipsei acute de educație medicală. Nu știm să acordăm primul ajutor, nu știm când trebuie să sunăm la 112 și nici măcar cum să identificăm corect anumite simptome, ca să decidem când trebuie să mergem la un Spital de Urgență și când la medicul de familie sau cel specialist.
Pacienții cu tulburări neurologice se pot dezvolta social, pot crea, pot munci. Din păcate, preconcepțiile îi obligă, de exemplu, pe pacienții cu epilepsie să-și ascundă condiția, de teamă să nu-și piardă locul de muncă. Claxoanele din trafic ale șoferilor nerăbdători îi obligă pe pacienții cu Scleroză Multiplă să se gândească de două ori înainte să decidă dacă să pășească pe trecerea de pietoni sau nu. Lipsa de empatie a celor care nu ar ceda locul în mijloacele de transport în comun, privirile incisive ale celor aflați la coadă la supermarket, supărați că te miști încet – toate acestea sunt motive, mai mici și mai mari, pentru care pacienții cu tulburări neurologice aleg calea izolării sociale”, explică Simona Carolina Tănase.
Campania Împreună suntem #NeuroPuternici va fi dezvoltată în următoarele șase luni și va include acțiuni de informare a opiniei publice cu privire la nevoile pacienților cu afecțiuni neurologice, workshop-uri, ateliere de creație și o campanie dedicată angajatorilor, privind asigurarea condițiilor speciale de lucru necesare pacienților cu tulburări neurologice.
DESPRE NEUROAXIS
Este prima clinică integrată de neurologie și neuroimagistică din România care oferă servicii de diagnostic, tratament și monitorizare în toate ramurile neurologiei și specializărilor conexe: psihiatrie, cardiologie, chirurgie spinală, recuperare, neurochirurgie și reumatologie. Prin proiectele speciale, precum newsletter-ul 1 Minut pentru sănătatea creierului, campania Diagnostic NU insultă sau campania Împreună suntem #NeuroPuternici, promovează educația în domeniul sănătății creierului și militează pentru reintegrarea în societate a pacienților cu tulburări neurologice.