luni, iulie 20, 2026

Ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante „la stat”, suspendată din 1 iulie

de A M

Guvernul a aprobat, ieri, printr-o ordonanță de urgență, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, din 1 iulie și până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu excepția posturilor unice.

Totuși. documentul prevede și continuarea ocupării posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor înainte de 1 iulie.

În plus, în cazuri “temeinic justificate”, ordonanța de urgență dă posibilitatea ca, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.

„Măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administrația publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcționare ale instituțiilor și autorităților publice, în vederea asigurării sursei de finanțare a pachetului de măsuri pentru menținerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile și continuarea activităților economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce privește încadrarea în ținta de deficit”, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.