Opt la sută dintre români sunt afectați de burnout

Tot mai comun la nivel mondial, burnout-ul a ajuns să fie privit ca boala profesională a omului modern.

Potrivit unui studiu derulat de Gallup, în 2018, 67 la sută dintre angajații din SUA suferă de acest sindrom, iar la nivel european, o analiză realizată anul trecut la Universitatea Utrecht, din Olanda, poziționează Turcia (25 la sută),  Slovenia (20,6 la sută) și Serbia (19,4 la sută) printre țările cu cele mai ridicate niveluri de burnout. Conform aceluiași studiu european, 8,1 la sută dintre respondenții români au declarat că se simt burned out, iar potrivit specialiștilor numărul lor crește în fiecare an.

Mediul de lucru stresant, excesiv de solicitant și competitiv, presiunea managerilor și a deadline-urilor, lipsa siguranței psihologice, corelate cu conectarea permanentă la job și la o cantitate mare de informații, datorită tehnologiilor noi de comunicare, sunt câțiva dintre factorii declanșatori ai burnout-ului. Persoanele afectate manifestă epuizare fizică și emoțională, au dificultăți de concentrare și nu-și mai pot îndeplini sarcinile de muncă, devin tot mai frustrate, încep să dezvolte o atitudine cinică față de cei din jur și se distanțează social. Cei care suferă de burnout sunt predispuși la boli fizice și tulburări psihologice, de la oboseală cronică la depresie, afecţiuni digestive sau boli cardiovasculare.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

“Epuizarea la locul de muncă tinde să devină o virtute, iar cei care progresiv sunt expuși acestui fenomen sunt încurajați, prin diferite forme de stimulare, să continue în acest mod sau, mai grav, sunt catalizați să-și intensifice activitățile. Dincolo de aspectele sociale, sindromul de burnout produce o serie de modificări obiective la nivelul sistemului nervos, mediate prin alterări în sistemul neurotransmițătorilor cerebrali. De la un fenomen psiho-emoțional inițial, se ajunge la un fenomen medical cu implicații serioase pentru sănătate”, declară Radu Țincu, medic primar Terapie Intensivă.

Secom, lider național în soluții de medicină integrativă, organizează pe 9 mai, în București, o conferință educativă pentru a atrage atenția asupra unui fenomen. Sesiunea își propune să dezbată, împreună cu experți în sănătate și mindfulness, reprezentanți ai mediului sportiv și de business, contextele care favorizează apariția sindromului, consecințele acestuia asupra sănătății, să prezinte experiențe personale și să propună participanților modalități de prevenire și soluții concrete pentru ieșirea din burnout.

“Profesiile cele mai expuse sunt cele din domeniul medical (medicii, asistenții medicali), care presupun îngrijirea persoanelor (psihoterapeuți, psihologi, logopezi) sau din zona relațiilor cu clienți și a serviciilor, din industriile cu o dinamică ridicată, cu timpi scurți de reacție, cu deadline-uri multe. În general, unde există un dezechilibru între volumul de muncă, satisfacția profesională  și beneficiile personale, pot apărea modificări ale <stării de bine>. Există însă soluții la care putem apela pentru a ne fi mai bine în propria viață. Cum să trăiești echilibrat este o abilitate ce se învață”, spune Madeleine Negoiță, psiholog și psihoterapeut la Clinica Oana Nicolau, cea mai mare clinică de sănătate emoțională din țară și vorbitor la sesiunea organizată de Secom. 

Radu Restivan, fondatorul comunității sportive 321sport, și Andrei Dumitrașcu, director de marketing și comunicare Secom, vor împărtăși experiențele lor cu burnout-ul, vor atrage atenția asupra comportamentelor nocive care îl pot declanșa și care trebuie evitate, și vor povesti ce i-a ajutat pe ei să depășească starea de burnout. Evenimentul se va încheia cu intervenția lui Ștefan Teodorescu, trainer certificat de mindfulness și fondator al Asociației de Mindful Leadership. El va vorbi despre burnout ca oportunitate de învățare și va prezenta modul în care acest proces dureros poate ajuta la o mai bună cunoaștere de sine și poate contribui la dezvoltarea personală și profesională.   

Sesiunea despre burnout are loc în 9 mai, de la ora 18:30, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, sala 10. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. Detalii despre înscriere pot fi găsite aici. Evenimentul face parte dintr-o serie de conferințe educative Secom, prin care compania își propune să aducă față în față specialiști din domeniul medical, experți și persoane interesate de un stil de viață sănătos. Inițiativa are drept scop promovarea unei atitudini responsabile față de propriul organism și cultivarea unui comportament preventiv.

Articolul anterior

Sectorul 1, "magnet" pentru companiile de IT&C din București: aproape jumătate au sediul aici

Articolul următor

Naomi Bota (Materom): "Ar trebui să angajăm datorită atitudinii candidatului și să fim dispuși să formăm abilități. Invers, e mai greu"

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share