Organizația non-guvernamentală AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială), cu susținerea Accenture România, a lansat prima aplicaţie web din România ce conectează persoane cu deficiențe de vedere cu voluntarii care se oferă să-i însoțească.
Ideea aplicației este mai veche de un an și a pornit de la nevoia de facilita accesul nevăzătorilor la activități precum mersul la facultate/ cinema/ spectacole/ concerte sau călătorii cu trenul. Până când astfel de activități se vor putea relua în condiții de siguranță pentru toți, aplicația vine în ajutorul nevăzătorilor pentru o multitudine de nevoi de zi cu zi, precum nevoia de a merge la o instituție de stat și pentru a ieși în aer liber, respectând distanța și măsurile de siguranță.
Odată ce beneficiarul și voluntarul sunt conectați prin SeeYou, voluntarul poate prelua și rezolva și online cererile beneficiarilor – precum citirea unui document tipărit, asistență de la distanță sau, pur și simplu, friendlycalls pentru socializare cu beneficiarii care se simt singuri în această perioadă. În România sunt astăzi 93.591 de nevăzători. Peste 54 la sută sunt încadrați în gradul grav (nevăzători total) și accentuat.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Cum funcționează SeeYou?
- Deschizi SeeYou.ro de pe computer, laptop, tabletă sau smartphone
- Alegi tipul de cont (beneficiar/ voluntar), îți creezi cont gratuit și adaugi și un scan al buletinului. Pentru nevăzători, este necesar și un scan al actelor ce dovedesc dizabilitatea.
- Pe email, vei primi rapid aprobarea contului.
- Beneficiarul lansează în aplicație o invitație de însoțire către un voluntar, precizând contextul (data, ora, locul unde dorește să ajungă sau dacă se dorește suport online).
- Când un voluntar acceptă invitația lansată, aplicația trimite notificare beneficiarului, împreună cu datele de contact, pentru a putea lua legătura direct. Și viceversa, voluntarul primește datele de contact ale nevăzătorului care a lansat invitația.
- Dacă voluntarul sau beneficiarul nu mai pot ajunge la ora și locul stabilit, se pot notifica reciproc și prin aplicație.
SeeYou a apărut din dorința de a oferi soluții la nevoile de relaționare și de deplasare ale nevăzătorilor. „Credem foarte mult în contextele de socializare dintre persoanele tipice (persoane fără dizabilități reglementate) și cele cu dizabilități, și le considerăm o parte indispensabilă pentru a crea o comunitate incluzivă. Când cunoști un om și te apropii de el, începe să-ți pese mai mult și de nevoile și de problemele cu care se confruntă. Aplicația este un instrument prin care nevăzătorii își pot crea singuri contexte de socializare incluzive, independent de evenimentele create de AMAIS. Folosind tehnologia de azi, pot participa activ la viața orașului”, spune Iris Popescu, arhitect și cofondator AMAIS.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Pentru început, aplicația SeeYou este disponibilă doar în București, unde AMAIS este deja în strânsă legătură cu sute de potențiali beneficiari. În viitorul apropiat, planurile vizează extinderea aplicației la nivel național.