Unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est inaugurează o nouă linie de producție la Sebeș.
Noua linie de producție va opera cu tehnologii de ultimă oră, cu un înalt nivel de performanță în ceea ce privește protejarea mediului, a angajaților și clienților finali. A beneficiat de o investiție de peste zece milioane de euro, iar tehnologiile folosite duc producerea hârtiei la un alt nivel – produsele finite, hârtia igienică și prosoapele din hârtie au calități mult îmbunătățite, de nivel premium. Tehnologiile performante cresc capacitatea de absorbție, rezistența, elasticitatea și gradul de finețe al acestora.
„Strategia noastră de business urmărește mărirea capacității de producție pentru piața internă prin consolidarea poziției mărcilor proprii în marile lanțuri de magazine și creșterea constantă a calității produselor, iar pentru piața externă, prin extinderea pe noi piețe. Linia de producție echipată cu tehnologii de ultimă oră va conduce și la îmbunătățirea produselor Pufina la nivel premium. Nu în ultimul rând, ne-am dorit să creștem și performanțele non-financiare ale companiei. Mai concret, vrem să impunem un trend de dezvoltare etic, manifestat pe de o parte prin grijă față de mediu, iar pe de altă parte să investim în dezvoltarea unor comunități locale puternice, prin crearea unor noi locuri de muncă”, spune Gabriel Stanciu, General Manager Pehart Grup.
Tehnologii de ultimă generație
Noua linie de producție folosește pentru gofrarea hârtiei o tehnologie mai puțin utilizată în domeniu: gofrarea cu ruloruri încălzite. Această tehnologie crește rezistența, elasticitatea și puterea de absorbție a hârtiei și reprezintă o alternativă mai sustenabilă și economică a practicilor convenționale.
În mod tradițional, în procesul de prelucrare a hârtiei se folosesc adezivi, ceea ce poate aduce inconveniente ecologice și de natură operațională. Linia de producție de la Sebeș folosește tehnologia Aquabond, ce poate înlocui adezivii cu apă în procesul de laminare a hârtiei igienice albe. Astfel, se reduc timpul de producție și costurile asociate cu mentenanța utilajelor. Această tehnologie garantează calitatea aderenței, eficiența este comparabilă cu cea a lipirii cu adeziv, iar costurile de producție scad prin reducerea adezivilor.
Preocuparea pentru produse de calitate superioară, dar prietenoase cu mediul, se concretizează și în soluții de ambalare „verzi”, care să contribuie la protejarea mediului, dar și să țină pasul cu tehnologiile folosite și să mențină productivitatea la cote optime. Pentru o parte dintre produsele fabricate la Sebeș se vor folosi ambalaje dintr-o combinație de hârtie și material bioplastic. Pentru gama de produse Pufina Natura, Pehart apelează la soluții ecologice de ambalare. Ele sunt nu doar reciclabile și biodegradabile, ci și la fel de versatile ca polietilena în ceea ce privește protecția produsului, opțiunile de ambalare, imprimabilitatea și rezistența la solicitările mecanice din timpul procesului de producție.
Pehart funcționează acum cu două fabrici, la Sebeș și la Dej, în județul Cluj. Pufina este al doilea brand de hârtie de uz casnic de pe piața românească, iar Pehart asigură producția și pentru o mare parte dintre produsele marcă proprie ale lanțurilor de retail.
Pehart Grup este cel mai mare convertor de produse de hârtie pentru uz casnic și industrial din România. Produce 100.000 tone de hârtie tissue annual și are o capacitate de procesare a produselor finite de peste 75.000 tone. 70 la sută din cantitatea de produse de uz casnic și industrial este vândută în România. În ultimii șase ani, compania a investit 36,2 milioane de euro în fabrici și linii de producție moderne.
DESPRE PEHART GRUP
Cu o tradiție de aproape 185 de ani, este unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est. Compania este prezentă cu produsele sale de uz casnic și uz industrial în 18 țări din centrul, estul și sudul Europei. Pufina, unul dintre cele mai populare branduri de hârtie tissue, Alint și Altessa fac parte din portofoliul Pehart.