vineri, iulie 17, 2026

PENNY Market are în plan să deschidă 20-25 de magazine noi, în România, până în 2025

de A M

În 2019, PENNY Market a investit peste 280 milioane lei în modernizarea și extinderea rețelei de magazine din România. Contribuția companiei la bugetul de stat a trecut de 194 milioane lei, iar profitul net a fost de 55,15 milioane, în creștere cu 53 la sută față de 2018.

Planul de expansiune PENNY Market pentru următoarea perioadă vizează deschiderea a 20-25 de magazine anual, astfel încât, în 2025, rețeaua să ajungă la 400. Investițiile din următorii ani includ și deschiderea celui de-al patrulea centru logistic, în regiunea Oltenia, și lucrări de modernizare și eficientizare a rețelei de magazine. Bugetul estimat pentru implementarea acestor proiecte, în următorii șase ani, se ridică la peste două miliarde de lei.

PENNY Market a implementat un program de creștere a venitului minim net, pentru angajații din magazine și din cele trei centre logistice din țară. Din 1 aprilie, venitul minim net de intrare în companie a crescut la 2.100 de lei, ce include și bonurile de masă. Tot în 2019, echipa s-a extins cu 340 de persoane. Numărul total de angajați a ajuns la 4.840.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

În anul fiscal 2019, PENNY Market a înregistrat o cifră de afaceri de 3,96 miliarde lei, în creștere cu 15 la sută față de anul fiscal precedent. Peste două milioane de clienți au vizitat cele 256 de magazine deschise până la finalul lui 2019 în România.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

PENNY Market face parte din grupul german REWE. Primul magazin a fost deschis pe piața locală în 2005. Rețeaua este deservită de trei centre logistice, aflate în Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.