În 2023, Pepco a angajat peste 30.000 de femei în lanțurile de magazine pe care le deține la nivel european. Femeile reprezintă aproape 93 la sută din forța sa de muncă în Europa.
Doar în România, peste 3.200 de femei lucrează la Pepco. În majoritatea departamentelor, ele reprezintă două treimi din forța de muncă. Pe plan local, peste 1.380 de femei sunt manager de magazin și conduc echipe formate în majoritate tot din femei. Femeile ocupă funcții diverse în Grupul Pepco. Sunt prezente în consiliul de administrație, dar și în posturi de management și ca designeri, consilieri clienți ori agenți de achiziții.
Clienții Pepco sunt în majoritate femei
Analizele interne ale companiei arată că femeile reprezintă 87 la sută dintre clienții magazinelor Pepco. În medie, au în jur de 39 de ani și unu sau doi copii. 55 la sută au copii cu vârste de până la 14 ani. Până la 90-96 la sută dintre femeile de pe majoritatea piețelor unde Pepco este prezent sunt familiarizate cu brandul. Într-un studiu realizat în 2023, clienții au subliniat că a face cumpărături în magazin este o formă excelentă de evadare din cotidian.
Magazinele Pepco cuprind circa 530 de categorii de produse: 23 la sută sunt haine și accesorii pentru adulți, 30 la sută articolele de îmbrăcăminte pentru copii și 27 la sută – accesorii pentru casă. Compania își actualizează în mod regulat gama și introduce circa 250 de produse noi pe săptămână și 130 de colecții noi în fiecare sezon.
Programe pentru angajați
Din 2015, Rodica Onișoru a fost Store Manager și a coordonat primul magazin Pepco deschis în Iași. Doi ani mai târziu, din vara lui 2017, a fost promovată pe poziția de Area Manager, post care i-a oferit multe satisfacții profesionale. A coordonat echipe din Iași, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț și Vaslui. La începutul lui 2023, a fost promovată ca Regional Manager și coordonează activitatea a cinci manageri de zonă din Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Buzău și Ploiești.

“Experiența mea în retail s-a potrivit perfect cu tot ce reprezenta Pepco de la început. Din momentul deschiderii primelor magazine Pepco în România, în 2015, am avut ocazia să coordonez prima echipă, ca Store Manager în Iași. Am lucrat alături de oameni talentați, iar viziunea mea s-a transmis în fiecare aspect al activității noastre. Cu devotament și implicare, am reușit să dezvolt și să inspir fiecare membru al echipei să devină cea mai bună versiune a sa, reflectând astfel eficiență și productivitate. Consider că sunt un lider care își dorește să creeze lideri, iar parcursul meu pot spune ca a fost unul captivant. Cuvintele care m-au ghidat mereu sunt acestea: <Ai reușit, continuă! N-ai reușit, continuă!>”, spune Rodica Onișoru.
Lanțul de magazine oferă reduceri speciale la cumpărături pentru angajații săi. Pepco a implementat și inițiative menite să-i ajute în probleme juridice și financiare, precum linia telefonică de asistență 24/7 sau Programul de Suport pentru Angajați, care oferă servicii de consultanță specializată anonimă și gratuită nu numai angajaților Pepco, ci și membrilor familiilor lor.
DESPRE GRUPUL PEPCO
A fost înființat în 2015 și cuprinde o rețea de magazine din sectorul retail, din care fac parte Pepco, Dealz și Poundland, și colaborează cu PGS, un furnizor global. Deține peste 4.800 de magazine în 21 de țări și are circa 47.000 de angajați. Retailerul cu amănuntul Pepco este lanțul de magazine cu cea mai rapidă creștere din Europa, care oferă haine pentru întreaga familie și articole pentru casă. După aproape 20 de ani de creștere constantă, magazinele Pepco sunt vizitate de clienți care efectuează 30 de milioane de tranzacții pe lună. Compania, cu sediul central în Poznań, are peste 31.000 de angajați în 19 țări din Europa și o rețea de peste 3.600 de magazine.
