În 2020, piața spațiilor de birouri din București a înregistrat un volum total de tranzacții de circa 240.000 mp, un nivel similar cu cel din 2015, arată datele CBRE, liderul pieței de consultanță imobiliară.
Dezvoltatorul local One United a fost, alături de fondurile de investiții Immofinanz și Globalworth, printre cei mai activi jucători de pe piața de birouri, atât pe segmentul de relocări, cât și pe cel al prelungirilor de contracte existente.
Peste 140.000 mp din suprafața totală tranzacționată pe piața de birouri din București a fost reprezentată de relocări și pre-închirieri din partea companiilor care au decis să-și schimbe spațiul de birouri ocupat în prezent. Cele mai active industrii au fost IT&C și industria bunurilor de consum și leisure, care au generat peste 50 la sută din cererea netă pe piața de birouri, potrivit CBRE Research. Cei mai activi dezvoltatori, care au reușit să atragă peste 50 la sută din cererea netă, au fost One United, cu aproape 30 la sută din cerere, urmat de Globalworth, Vastint și Speedwell.
„2021 este un an al deciziilor. Anul trecut, multe companii au ales să aștepte sau să amâne luarea unei decizii atât de importante precum schimbarea biroului. Acest trend a fost mai puțin vizibil în România față de țările din Europa Centrală și de Est, având în vedere că 60 la sută din volumul tranzacționat în București a fost reprezentat de relocări. Însă deciziile care se iau acum sunt mult mai complexe față de anii trecuți: de la modul în care companiile vor să integreze work from home și utilizarea biroului propriu-zis, până la clădirile în care aleg să fie prezente, care pot deveni adevărate destinații”, declară Tudor Ionescu, Head of Advisory & Transaction, Office, CBRE România.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În ceea ce privește volumul total tranzacționat, care include, pe lângă cererea netă, și prelungiri și renegocieri de contracte de închiriere, companiile din IT&C și industria bunurilor de consum și leisure au rămas cele mai active. Printre proprietarii care au prelungit cele mai multe contracte în clădirile de birouri pe care le dețin se află Immofinanz, AFI Europe, Globalworth și Vastint.

Potrivit lui Tudor Ionescu, pandemia a adus în prim-plan siguranța pe care o oferă clădirile. Proprietarii au luat noi măsuri în materie de sănătate și siguranță și, nu de puține ori, companiile au întrebat în ce măsură clădirile de birouri pot găzdui și locuri de joacă pentru copii sau chiar grădinițe. Serviciile pe care o clădire de birouri va putea să le ofere în viitorul apropiat devin un element-cheie în motivarea oamenilor care lucrează în aceste spații, fie că vorbim de clinici medicale în clădirea de birouri, wellness și camere pentru meditație sau de multiple opțiuni de a lua masa, inclusiv în aer liber. Astfel de servicii conexe și o administrare eficientă a clădirii pot susține o diferență de chirie de 10-30 la sută.
Stocul total de birouri din București a ajuns la 2,95 milioane mp, la finalul lui 2020, după ce în cursul anului au fost finalizate zece clădiri, cu o suprafață totală de peste 155.000 mp. Până la finalul acestui an, alți circa 250.000 mp de birouri vor fi livrați. Jumătate dintre aceste spații sunt deja pre-închiriate, potrivit datelor CBRE Research. Printre dezvoltatorii cei mai activi, care vor livra cea mai mare suprafață de birouri în 2021, se numără One United, Skanska, Forte Partners și Atenor.
CBRE, Inc., cu sediul central în Dallas, este cea mai mare companie de servicii comerciale și investiții în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2019. Are peste 100.000 de angajați (fără a include afiliații), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari și deservește proprietari și chiriași prin cele peste 530 de birouri (excluzând filialele) din lume. În România, oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare și coordonare de tranzacții și management de proiecte, servicii de design and build, managementul proprietății, administrarea investițiilor, evaluare, închiriere de proprietăți, consultanță strategică, vânzări de proprietăți, servicii ipotecare și servicii de dezvoltare.