joi, septembrie 10, 2026

„Plantăm Pădurea CCIFER”: Peste 11.000 de salcâmi plantați la Lipănești, în 3 ani, de companiile din comunitatea de afaceri franco-română

de A M

Peste 300 de voluntari din 51 de companii și familiile lor au luat parte, în weekend, la o nouă acțiune de plantare, la Lipănești, Prahova, derulată sub numele de „Plantăm Pădurea CCIFER”.

51 de companii și organizații de business, membre ale Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER), au răspuns apelului de mobilizare în cursa pentru un aer mai curat. „Este o inițiativă unică, pe care companiile o susțin în fiecare an, fiindcăau înțeles că performanța financiară trebuie pusă în serviciul tranziției verzi, pentru a contribui la neutralitatea carbon până în 2050. De trei ori mulțumiri susținătorilor din acest an, pentru angajamentul în reducerea amprentei de carbon și demersul de educație ecologică, pentru solidaritate și implicare – valori importante pentru comunitatea CCIFER, și pentru consecvența de a susține un proiect pe termen lung – această pădure care crește câte puțin în fiecare an”, spune Julien Munch, președintele CCIFER.

„Contribuția voluntarilor din partea unora dintre cele mai mari companii din România ne onorează, dar ne și ambiționează. Pădurea de salcâmi de la Lipănești se dezvoltă cu fiecare acțiune de împădurire. De anul acesta, ca să fim și mai sustenabili, am organizat prima ediție a festivalului Florii de Salcâmi, derulat în European Green Week.  Proiectul crește și pentru că dezvoltăm o activitate apicolă prin existența stupilor care contribuie la polenizarea zonei. Mierea care provine de la albinele din pădurea de salcâmi poate fi degustată la Ibis Bucharest Politehnica”, declară Daniel Enăchescu, președintele și membru fondator al asociației „Se Poate”.

Salcâmii au fost plantați pe un teren considerat anterior degradat și oferă o multitudine de avantaje prin cantitatea de carbon absorbită. Beneficiile includ abordarea schimbărilor climatice prin absorbția dioxidului de carbon din atmosferă, fapt ce contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățind calitatea aerului și a apei prin filtrarea poluanților și generarea de oxigen, crearea de habitate pentru fauna sălbatică, stimularea biodiversității și menținerea echilibrului ecologic. În lupta de sensibilizare în fața dereglărilor climatice, ECONOS este partenerul sustenabil al CCIFER, implicat în realizarea unui raport complex privind impactul reducerii amprentei de carbon prin Pădurea CCIFER.

Anul acesta, inițiativa Plantăm Pădurea CCIFER a fost completată de competiția sportivă internațională, CCIFI Challenge, care a transformat activitățile fizice în fapte bune pentru mediu. Timp de o lună, 800 de participanți din 40 de companii membre CCIFER au concurat într-o competiție internațională, ce promovează un stil de viață sănătos și coeziunea în echipă, susținând cauze de mediu. În 2023, beneficiarii au fost The SeaCleaners, în misiunea lor de a proteja oceanele împotriva poluării cu plastic și, la nivel local, proiectul „Plantăm Pădurea CCIFER”.  

Acțiunea de voluntariat de la Lipănești s-a bucurat de susținerea autorităților locale, reprezentate prin Primăria Lipănești și Ocolul Silvic, și de prezența membrilor din Consiliului Director al CCIFER.

Proiectul „Plantăm Pădurea CCIFER” a luat naștere în 2021, pentru a marca aniversarea a 25 de ani de la înființarea Camerei. Atunci au fost plantați primii 550 de salcâmi, unu pentru fiecare membru CCIFER. În 2022, au fost plantați alți 1.500 de arbori.

Susținătorii ediției 2023 ai acțiunii „Plantăm Pădurea CCIFER”au fost ABest, act Botezatu Estrade Partners, ALD Automotive, Alstom, BNP Paribas, BRD Asigurări de Viață, BRD Groupe Société Générale, BRD Pensii, BRINEL, Carrefour, Catena, Central Europe Technologies, CIC, Cluster Power, Cora, Corporate Office Solutions, Crowe, D&H Value, Decathlon, diARK, Egis Group, ENGIE, Everience, Eversheds Lina & Guia, Expur, Fortim Trusted Advisors, Groupama Asigurări, GRUIA DUFAUT Cabinet de Avocat, GXO, Lactalis, Lagardère Travel Retail, Leroy Merlin, Lesaffre, Lidea, Michelin, Nhood, NTN, Piriou, Plastic Omnium, Pluxee, Public Affairs Solutions, Raiffeisen Bank, Regina Maria – Rețeaua de Sănătate, Romcarton & Ambro – Rossmann, SLB, The French, Trust Motors, Țuca Zbârcea & Asociații, UniCredit Bank, Up Group, Viarom Construct și Webhelp. Alte două companii din comunitate, Auchan și Yves Rocher, s-au alăturat inițiativei și le-au oferit participanților o experiență plăcută prin produsele marcă proprie. 

DESPRE CCIFER

Fondată în 1996, este o comunitate de afaceri bazată pe savoir-faire-ul francez. Este un lider angajat în dezvoltarea durabilă a persoanelor, comunităților, a companiilor și a României. Reunește peste 550 de companii franceze și române. Companiile membre sunt lideri în diverse sectoare de activitate ale economiei locale. CCIFER exprimă o poziție comună a investitorilor francezi în România în dialogul public-privat, alături și de alte organizații de profil, respectiv Coaliția pentru Dezvoltarea României.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.