Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul resurselor umane și al dezvoltării organizaționale, Veronica Olteanu s-a alăturat echipei PORR Construct, în rolul de director HR și Comunicare.
Absolventă a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Veronica Olteanu a ocupat poziții de management în două organizații din domeniul financiar-bancar: BRD Finance și BNP Paribas Personal Finance Paris, Sucursala București, și a contribuit la implementarea și valorificarea unor proiecte de dezvoltare organizațională, managementul performanței și comunicare internă.
Veronica Olteanu crede cu tărie că fiecare om are dreptul de a-și atinge potențialul și că unul dintre ingredientele-cheie pentru organizațiile performante este abordarea centrată pe oameni. „Noul rol este o provocare pe care o îmbrățișez cu entuziasm. În acest context economic și social încă marcat de incertitudine, este o schimbare curajoasă, dar sunt de părere că schimbarea este cea care ne provoacă să căutăm să șlefuim cea mai bună versiune a noastră. Un aspect de care îndrăznesc să afirm că sunt mândră este că, în toți acești ani, mi-am însușit lecția adaptabilității: să învăț și să integrez cunoștințe, să fiu în pas cu vremurile, să construiesc relații de încredere cu colegii și partenerii cu care am colaborat”.
Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești
Alături de echipa PORR Construct România, Veronica Olteanu își propune să dezvolte strategia de resurse umane, să consolideze rolul de consultant și partener de afaceri al ”omului de resurse umane” și să susțină și să multiplice succesul companiei pe piața locală. PORR Construct a fost înființată în 2004 și își desfășoară activitățile în sectoarele de construcții civile și industriale. Face parte din Grupul PORR, care are sediul central la Viena și piețe principale de activitate Austria, Germania, Elveția, Cehia, Polonia, dar operează și în țări precum Norvegia sau Qatar.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Ca furnizor de servicii integrale, de la design până la execuție, PORR acoperă tot lanțul valoric din industria de construcții și își folosește serviciile și expertiza pentru o gamă largă de proiecte, ce include drumuri și poduri, căi ferate, stații de tratare a apei, gropi de gunoi ecologice și rețele de canalizare, aeroporturi, lucrări de coastă, clădiri de birouri, complexe rezidențiale, clădiri industriale și logistice, spitale și facilități sportive.