Marius are cinci ani și merge la grădiniță în satul Sohatu, județul Călărași. Zi de zi, dimineață de dimineață, fie ploaie, fie soare, ia drumul în picioare și vine la grădiniță. La fel și ceilalți trei frați ai lui, care nu lipsesc niciodată de la școală.
Cu noaptea în cap, se trezesc, se hrănesc unul pe altul, se îmbracă și pornesc spre școală, chiar dacă sunt zile în care nu ar lăsa pentru nimic în lume căldura așternutului, pe care cu greu au găsit-o, într-o casă ce se încălzește cu economie. Când sună ceasul, părinții sunt deja plecați la muncă, la București, și mai vin acasă abia seara, după ce se lasă din nou întunericul. Profesoarele și educatoarea spun că sunt toți copii buni, dezghețați, care-și dau interesul pentru învățătură și se visează într-o bună zi oameni mari, cu o meserie.
Într-o clasă de peste 15 copii, Marius stă mereu la o măsuță, desenează, lipește și rezolvă fișe de lucru specifice vârstei lui. “E cel mai cuminte, îi place mult să deseneze și să coloreze. Este foarte inteligent și are toate șansele să ajungă departe dacă e susținut și ajutat. De multe ori îl duc eu acasă, pentru că frații lui nu au terminat școala și nu-l pot lua acasă. Iarna, chiar dacă le e greu, tot îl aduc la grădiniță”, povestește educatoarea lui Marius.
- Julius Meinl are un nou Managing Director
- Germanii de la TMD Friction mută în România centrul tehnic din Leverkusen. „Inima fabricii de plăcuțe de frână pleacă în România”
- Târgul de Cariere dă startul unui nou sezon de evenimente de recrutare și employer branding. 20.000 de candidați sunt așteptați la întâlnirile cu recrutorii, în martie și aprilie
Dana Ghiță l-a cunoscut pe viitorul ei soț pe când era doar o copilă de numai 15 ani. Nu mult după aceea, “s-au luat” și cu mâinile lor și-au construit o casă din chirpici. Aveau doar o cameră, și aceea rece, neprietenoasă și fără prea multe condiții decente de trai. Dar era cuibul în care a înflorit iubirea lor și din care s-au născut cei patru copii. La un moment dat și-au dat seama că au nevoie de un alt mediu în care să-i crească pe cei mici și unde să le ofere șanse către evoluție. Au reușit cu greu să cumpere o căsuță cu două camere, un spațiu în care nu au baie, bucătărie și nici loc suficient, dar în care copiii au o cameră a lor unde își pot face temele și se pot juca.
Ei merg zi de zi la muncă – sunt măturători de stradă la o firmă de salubritate din București – și trudesc din greu ca să le pună copiilor o pâine pe masă. Amândoi muncesc pentru educația celor mici, astfel încât ei “să ajungă oameni mari. Și eu și soțul meu avem doar patru clase. Fără educație nu vor ajunge nimic, așa că dacă îi cert pentru ceva, e ca să învețe carte”, spune Dana Ghiță. În fiecare seară, părinții lui Marius se întorc după ora 6. De multe ori îi prinde miezul nopții pregătind mâncare pentru a doua zi, spălându-și copiii la lighean și ocupându-se de acareturile din curte. Le mai rămân 4-5 ore de somn, dar nu se plâng, fiindcă au un scop în viață: acela de a le oferi copiilor toate condițiile ca ei să ajungă “oameni mari”.

Ca Marius sunt mulți copii. Mulți copii, care trec prin greutăți de oameni mari de la vârste la care alții încă descoperă fascinanta lume a poveștilor, o lume în care totul e posibil. Însă pentru ei poveștile sau speranța nu există. Există doar o luptă a prezentului pentru existența de zi cu zi. Și în care, de multe ori, nu au nici măcar un spațiu adecvat unde să poată învăța în siguranță și să se bucure de facilități moderne, de tehnologie, de un loc frumos de recreere. În România, potrivit Narada, 500.770 elevi nu au acces la o bibliotecă, una din șase școli nu are acces la o sursă autorizată de alimentare cu apă, 230.000 elevi nu au acces la grupuri sanitare în incinta școlii și 1,2 milioane învață în școli cu o infrastructură inadecvată.
Narada vine în sprijinul lor și al familiilor care se străduie din răsputeri să le ofere un viitor mai bun nu doar ca să le redea speranța, ci ca să-i ajute concret să aibă acces zi de zi la educație. Dar și în sprijinul profesorilor și educatorilor care luptă să le ofere copiilor spații sigure, moderne, listând nevoile școlilor pe HartaEdu.ro.
Prin angrenarea unui sistem de susţinere în jurul școlilor din partea mediului privat și de business, a partenerilor și donatorilor care se implică în alertele listate, Narada lucrează să rezolve din aceste probleme. Grădinița unde învață Marius se numără printre proiectele în curs de reabilitare și va deveni, în curând, una dintre cele mai moderne și frumoase grădinițe, în care Marius și ceilalți copii se vor bucura de toate condițiile care au lipsit până acum.