P3, investitorul și dezvoltatorul pan-european de proprietăți logistice, începe construcția unui complex multifuncțional în parcul P3 Bucharest, de pe A1, o premieră pe piața de logistică din România.
Prima fază a proiectului va cuprinde un hostel cu o capacitate de 212 persoane, o cantină de 200 locuri, un supermarket și o cafenea. Fiecare cameră din hostel va avea o capacitate maximă de trei paturi și va fi complet mobilată și utilată: frigider, TV, aer condiționat și wi-fi.
Proiectul are în vedere, în fazele viitoare, extinderea capacității de cazare și adăugarea de noi servicii pentru chiriași, în funcție de solicitările lor, inclusiv centru medical, servicii de curierat, ATM și curățătorie. Data estimativă de finalizare a primei faze ale proiectului este sfârșitul lunii septembrie.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
„Zilnic, peste 4.000 de angajați vin să lucreze în P3 A1 Bucharest Park, echivalentul a jumătate din populația Chiajnei sau a Domneștiului, comunele învecinate. Cu o rată a șomajului de 1,3 la sută, disponibilitatea forței de muncă în București și în zonele limitrofe devine o limitare tot mai acută, resimțită din plin și de chiriașii noștri. Pentru a-și acoperi nevoia de personal, unii chiriași transportă zilnic angajații de la distanțe considerabile, de până la 100 km. Chiriașii vor putea utiliza hostelul pentru cazarea de angajați permanenți, pentru a-și suplimenta necesarul de angajați în perioadele de vârf și pentru alte nevoi punctuale de cazare (echipe de intervenție, detașări din alte locații)”, declară Sînziana Pardhan, Managing Director P3 în România, spune:
Operatorul hostelului este compania românească Real Design, sub brandul IQ Hostel, care are experiență în relocarea de personal la nivel național și servicii de HR. Până acum, a gestionat peste 5.000 de persoane relocate pentru proiecte din Timișoara, Arad, Pitești, Brașov, Oradea, Dej, Cluj, Sighișoara și Satu Mare.
Parcul P3 Bucharest A1 este cel mai mare parc multifuncțional din București, cu 372.000 mp dezvoltaţi, care cuprind 14 depozite și teren ce permite construirea a încă 100.000 mp de spații, cu livrare potențială în decurs de șase luni, acces direct la A1, centură și conexiune directă spre coridorul paneuropean 4. P3 Logistic Parks a achiziționat un teren de 16 hectare în Dragomireşti Vale, la periferia nord-vestică a Bucureștiului. Un nou parc logistic de 80.000 mp – care va fi cunoscut sub denumirea de P3 Bucharest NW Ring Road – va fi dezvoltat pe acest teren, din a doua parte a anului. P3 Bucharest NW Ring Road are acces direct la noua centură extinsă a Bucureştiului și oferă acces rapid către toate părțile Capitalei și către autostrăzile A1 și A3.