Producătorii de medicamente din România: Anul acesta nu vor exista tratamente şi vaccinuri eficiente împotriva coronavirusului

Foto: Anna Shvets

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) – care reuneşte cele mai importante 19 situri de fabricaţie de medicamente din ţară – atrage atenţia că, deşi s-au făcut progrese importante în ultimele patru luni în descoperirea şi dezvoltarea unor tratamente şi vaccinuri eficiente împotriva SARS-CoV-2, există încă multe obstacole în parcursul punerii acestora pe piaţă.

„Se lucrează la foc continuu la peste 100 de soluţii de tratament sau vaccinare împotriva coronavirusului, însă cercetătorii au nevoie de mai mult timp pentru a finaliza studiile clinice şi pentru a trage o concluzie cu privire la eficienţa pe termen lung a acestor soluţii”, precizează Dr. Dragoş Damian, director executiv PRIMER.

Chiar dacă, în acest moment, sunt finalizate o serie de studii clinice ce demonstrează eficienţa unor vaccinuri, rezultatele nu oferă deocamdată date concludente cu privire la durata şi intensitatea efectului imunologic. De asemenea, a devenit dificilă şi găsirea unui tratament medicamentos, în special pentru formele uşoare şi medii ale bolii, fiindcă a scăzut numărul pacienţilor înrolaţi în studii clinice, în acelaşi timp cu limitarea răspândirii virusului din ultimele luni.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Aşadar, în acest moment, singura modalitate de a preveni răspândirea infecţiei este de a practica măsurile recomandate de autorităţile şi specialiştii din întreaga lume, şi anume portul măştii, distanţarea individuală şi igiena mâinilor. „SARS-CoV-2 a intrat în comunitate şi se răspândeşte cu repeziciune, în primul rând deoarece nu sunt respectate recomandările autorităţilor şi specialiştilor”, avertizează oficialul PRIMER.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Potrivit acestuia, nu există nici o îndoială că, în 2021 şi 2022, vom avea pe piaţă multe soluţii pentru a lupta împotriva COVID-19, care vor ajuta ca viaţa să reintre în normalitate. Până atunci însă, trebuie să privim cu maximă seriozitate contribuţia şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi la limitarea răspândirii bolii. „Pentru 2020, masca, distanţarea, spălarea şi dezinfectarea mâinilor sunt singurele măsuri capabile să evite o catastrofă sanitară şi economică în România. Haideţi să le practicăm”, adaugă Dragoș Damian.

Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din ţară: Ac Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel, Biofarm, Fiterman Pharma, Gedeon-Richter, Infomed Fluids, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano Pharmaceuticals, Ropharma, Santa SA, Slavia Pharm, Terapia-Sun Pharma, TIS Pharmaceutical, Vim Spectrum, Zentiva.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share